Stai în faţa oglinzii… Te priveşti, te admiri (poate) şi rămîi uimit de imaginea proiectată în faţa ta precum un tablou din figuri şi culori.
Apoi, te întrebi: Oare când ai crescut aşa mult? Când te-ai schimbat? Când ai reuşit să te maturizezi? Când ochii ăia docili şi senini au devenit atât de indiferenţi şi duşmănoşi? Când colţurile buzelor au căpătat curbura asta tristă? Când a apărut ridul ăla de pe frunte, ce devine şi mai pronunţat atunci cînd devii serios?… Când???
O oglindă şi un om… Oare chiar ai devenit ceea ce doreai dintotdeauna? Sau trecerea anilor ţi-a furat din inocenţă, din vise şi din frumuseţe chiar? Anii au trecut în fugă şi tu nici măcar nu ai realizat acest lucru. Timpul te-a modelat după cum a vrut el, iar tu nici măcar nu te-ai opus!… Nu te-ai opus pentru că erai prea ocupat cu alte lucruri, care îţi păreau importante, pe când ele nu reprezentau aproape nimic! Păcat…
Filed under: Uncategorized
