Venise în Italia cu gândul că se întoarce acasă peste un an. Voi face orice, se gândea, voi câștiga ceva bani și mă voi întoarce acasă la familia mea. Trebuia să se întâlnească cu cineva care s-o ajute. N-a întâlnit-o nimeni și nimeni nu a răspuns la telefoanele pe care i le dăduseră prietenele acasă. S-a descurcat singură. După o săptămână în care a stat la Roma într-o cameră cu ferestrele închise, și era august, cu o babă nebună care fuma întruna, a ajuns într-un sat de munte. Îngrijea de o bătrână plângăreață și zgârcită. Nu trebuie să gătești multă mâncare, zicea, un ou fiert pentru noi amândouă în seara asta ajunge. Dar în satul acela de munte nu locuia doar baba cea zgârcită. Era suficient ca străina să deschidă ferestrele casei pentru ca imediat s-o urmărească mai multe perechi de ochi. Era suficient ca să meargă la magazinul alimentar, că oamenii intrau in vorbă cu ea, o descoseau despre viața ei de departe, îi dădeau sfaturi. Vecina o învăța felurile de mâncare italiene, vânzătorul îi dădea ceva pe de asupra când făcea cumpărăturile ei modeste, ciubotarul îi repara pe gratis încălțămintea și-i dăruia smochine din pomul lui. Și toți îi făceau complimente. Vai, cât de frumoasă ești! Și cât de înaltă!Nu se considera frumoasă, și cu atât mai mult nu era înaltă. În țara ei nimeni nu-i făcuse astfel de complimente. Chiar soțul ei, cu toate că aveau o viață fericită, n-o considera deosebit de frumoasă și holba mereu ochii la fundurile și piepturile altor femei. Aici însă era admirată în mod deschis. Într-o zi bătrânul ciubotar îi povesti cum a făcut el campania din Rusia în '42, cum a fost îngrijit de-o rusoaică în casa ei când căzuse rănit în zăpadă și nu-i rămânea decât să moară înghețat. Avea lacrimi în ochi. De ce-mi spune mie aceste lucruri? Poate că-i amintesc de femeia aceea, s-a gândit străina.
Nu s-a întors acasă nici peste un an, nici peste doi. A lăsat însă satul de munte și a venit la Roma. Lucra cu o fostă partizană, soția unui celebru senator comunist. Aceasta era rea cu toată lumea. I se întâmpla să arunce gunoaie pe terasa vecinilor, cu un etaj mai jos, așa, dintr-un simplu moft. O mușcase până la sânge pe infirmiera care intenționa să-i facă injecția. Dar cu străina noastră bătăioasa partizană devenea un înger; zâmbea dulce, îi povestea cât de vesel țăcăneau mitralierele partizanilor, acolo la nord, în munți.
La Roma străina s-a pomenit într-o altă lume. Îi plăceau enorm luminile orașului în seară, îi plăceau zgomotul, traficul infernal de pe străzi. Și motanii dormind la soare pe capotele automobilelor, în parcări. Într-o zi a asistat la o scenă care a tulburat-o profund. A văzut cum un șofer neatent a atins cu aripa mașinii un motociclist și l-a dat jos în mijlocul străzii. Trafic oprit, vacarm. Motociclistul s-a ridicat repede de la pământ, și-a scos cu o mișcare rapidă casca... Era o fată, părul i se revărsă pe umeri... Motociclista deci slobozi asupra nefericitului șofer o tiradă nesfârșită de imprecații și înjurături. Avea scrisă pe față demnitatea, era frumoasă, ochii îi luceau, semăna cu o zeiță greacă supărată. Iar după ce se răcori, își ridică motocicleta și demară într-un nor de fum... Străina zâmbi, încântată. Țara asta unde femeile aveau atâta demnitate și unde ei, unei străine, i se făceau atâtea complimente începea să-i placă. Și a simțit că un ceva subtil din frumusețea motociclistei trecu prin aer și-și găsi loc chiar în sufletul ei. Parcă i-ar fi înflorit în piept o floare miraculoasă.
Bătrâna partizană muri după câteva luni de la venirea străinei la Roma. Urmară ani mulți de munci grele. Bărbați cu memoria ciuruită. Femei tinere țintuite la pat pentru totdeauna. Mari artiști pe patul de moarte. Tineri de 30 de ani cu mintea unora de 3 ani. Dar străina nu se speria, din contra, era fericită că găsea un zâmbet și o vorbă bună pentru fiecare din pacienții săi. Era fericită că în această țară, și datorită acestei țări, ființa ei înflorise ca o tufă de iasomie în primăvară.
Stai un pic, străino, i s-a zis, dar oare nu-ți ajunge? Că doar ziceai să te întorci după un an acasă? Oare nu ți-i prea greu? Oare nu ai câștigat destul? Oare nu ți-i dor de casă?.. Cei care puneau aceste întrebări nu știau probabil că străina nu stă în această țară numai pentru bani. Și că nici nu mai este străină. Cum să se simtă străină când artistul care moare o cheamă delirând cu cuvântul mama? Când nebunul de care ea îngrijește îi propune să fugă cu el la Paris? Când aristocrate romane învechite în rele și intrigi o numesc soră și îi mărturisesc cele mai de nemărturisit secrete? Și când chiar și propriul soț, pe care ea l-a adus la Roma ca să nu-i fie urât, i-a cumpărat de curând un buchet de flori. Pentru prima oară în viață! http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/
