Nu cred că i-am fost pe plac din prima. Eram fata fără machiaj şi, cu siguranţă, prea sură pentru o roşcată gălăgioasă care mergea şi la ore de teatru. Roşcată din cap pînă în picioare. Cu pantofi cu tocuri şi în cămaşă de noapte din Irlanda, cam aşa o puteai vedea pe coridoarele temutului nostru adăpost din anii de facultate. Mai avea şi un carneţel pentru pici plic de cîntecele în engleză şi jocuri de fetiţă. Ca şi cămaşa cea de noapte, albă cu valurele multe, carnetul tot din Irlanda era. Eh, cît de invidioasă tre să fi fost eu atunci…Da, mai avea şi multe reviste cu vedete, tot din Irlanda şi îi văzuse „pe viu” pe cei de la Ozone şi avea autograf de la 3rei sud est. Definitevely, era net superioară nouă.
Ne-a împrietenit ceaiul. Multe, multe căni de ceai într-o cameră cu cinci paturi şi cu mult mucegai iarna. Era gospodina casei. Făcea ordine mereu, chiar şi cînd nu avea mătură, pentru că tot ea o uitase în coridor, iar cineva o furase. Uneori, mai cădeau şi perdelele verzi „aranjate pe sîrmă”. Dar, ce nu faci de dragul curăţeniei? Alteori, prăfuia două paltoane, unul mai frumos ca altul, „înşirate” tot pe sîrma cu perdele.
Cu siguranţă, însă, prietenia noastră a devenit mult mai puternică, după ce roşcata din 66 s-a războit dur cu cineva care a încercat să-mi ia ceianicul de pe foc şi să mă lase fără ceai aproape de miezul noptii. Visa deja al şaptelea vis probabil, dar cînd mi-a auzit necazul nu a ezitat să zboare din pat şi să se îndrepte cu viteza vîntului spre bucătăria comună, acolo unde cineva încercase să atenteze la …ceainicul meu. Datorită acestui act eroic, a fost salvat şi ceainicul şi stăpîna lui, iar binefăcătoarea va fi pomenită veşnic de cea care nu-şi găseşte liniştea, în miez de noapte, dacă nu bea ceai.
La multi ani, draga mea!
P.S. ANUMIT nu-i nume!
