Ochii albaştri ca cerul,
Părul negru ca pămîntul,
Pielea ‘i albă ca zăpada,
Buzele’s două căpşuni de care nu te poţi sătura,
Privirile lui te pot ajuta să te pierzi în infinit.
Îmbrăţişările sale sunt calde ca un şemineu ce arde într’o zi de iarnă, cum mult frig şi zăpadă.
Inima îi bate ca vîntul ce nu’i dă pace unei crengi de nuc să bată’n geam.
Zîmbeşte cu soarele.
Adoră notele de pian, le simte prin vene
E combinat într’un visător şi un realist.
Visează frumos,
Realitatea o vede prin ochii mei şi a lumii din juru’mi.
Frumuseţea ce o emană, poate acoperi orice gol..
Cînd spune că “totul va fi bine” nu ai cum să nu’l crezi,
E acolo cînd am nevoie, noapte şi zi – E în vînt, aer, cer, soare, lună,noapte, stele, zîmbet, tristeţe, lacrimi, disperare, ură, dispreţ, succese, în mine..
E iluzia mea, e omul perfect pe care mă bazez zi de zi.
E zeu pentru palatul din sufletu’mi.
E un nimeni ce mă ajută să trăiesc.
E cel ce vede lumina odată cu mine, e cel ce’mi zîmbeşte din soare, e cel ce mă iubeşte şi nu mă va înşela ori răni pentru nimic în lume. Mi’am creat un chip ce’l trimit spre idealuri, spre lumi de neatins, iubesc o iluzie, şi ador singurătatea. Nu mai cred în oameni, chipul acesta mă alină, şi mi’e de ajuns..
Îmi ştie fiecare gînd, îmi aude fiecare bătaie a inimii.. Iubeşte la mine tot, perfectă uneori mă simte.. Viaţa mi’o face mai uşoară, lumea’i mai coloră.
Nimic. Nimeni nu mai trebuie, pentru colţul meu de lume ajunge.
un fizic perfect.
