Sunt deja cîteva dimineţi la rînd cînd tot mă trezesc şi sunt plină de aşa un chef nebun de nu face nimic, şi pur şi simplu.. să stau să’mi adorm gîndurile înecîndule în cele mai negre mări, să le arunc în furtuni şi să se ducă de la mine odată cu vîntul.. De ce ? – pentru că am obosit, pentru că gîndurile mele fac prea multă gălăgie’n suflet şi asta mă adînceşte, neajutîndu’mă să mă ridic chiar de nu e soare şi motive de zîmbet. Îmi doresc să fie totul ca în filme, ori chiar să treacă totul ca un vis neplăcut, şi să mă trezesc într’o bună dimineaţă, să privesc în oglindă şi să pot să îmi zic : – Fat’o, poftim, de azi ai dreptul să iai totul de la capăt, să îţi ordonezi lumea cum îţi place, de azi nu mai ştii de durere, de azi soarele îţi va fi mereu în priviri, ochii albaştri spre cer şi zîmbetul la trecătorii mihniţi.. Nu mai ai trecut, pentru că din el nimic nu mai contează.. Ai tot dreptul ca visele să ţi le transformi în realitate, şi poţi zbura cu gîndul spre lumi de neatins.Ştii de ce? pentru că poţi, şi eşti minunată!…
Poate uneori e prea uşor de spus lucruri la care visăm, însă niciodată nu e tîrziu să încercăm să schimbăm ceva în viaţa noastră. Se spune că atunci cînd te aştepţi mai puţin, atunci poţi primi cu adevărat ceea ce doreşti… rămîn doar cu ideea că se spune, pentru că în practică se primeşte că de la cine te atepţi mai puţin acela şi te dezamăgeşte.. Sunt prea plictisită de orarul meu zilnic, nu iubesc iarna, ador ceaiul cu lămîie şi obişnuiesc serile să’mi mai plîng de milă vorbind cu sufletul din mine pe un site ce’mi ştie maixim de trăiri şi momente… continui aşa, poate mi’ar fi mai uşor să’mi capăt răbdare şi credinţă în visele mele.. Dute la culcare, azi lumea ta e pierdută prin fulgii de nea…. 
