Zi în care nu ai vorbit cu nimeni, nu ai văzut pe nimeni, doar virtual.. Te’ai privit în oglindă şi te gîndeai la tot însă la nimic, reamintindu’ţi că ai dori să suni pe cineva, însă ştii că nu ai pe cine.. Îţi e dor de toţi, însă te gîndeşti că nimeni nu o merită, aştepţi ceva, dar singură nici tu nu îţi dai seama defapt ce, şi de ce.. Spui că eşti tare, că îţi e bine, că viaţa ta merge înainte, ţi se pare că eşti destul de fericită şi că ai tot de ce ai nevoie, pe cînd defapt totul e o iluzie,idei cu care trăieşti, care îţi demonstrează că mai eşti vie şi că acolo undeva în tine mai bate o inimă, că acolo undeva creierul tău se mai gîndeşte, ochii tăi privesc, buzele aşteaptă să fie sărutate ca pe vremuri.. Pentru că aparenţele înşeală, şi masca ta e pictată perfect pe chipu’ţi.. Continuă, lumea e prea plină de oameni ce ştiu să profite, te dezamăgesc, şi îşi amintesc de tine atunci cînd marea din sufletul tău pare a fi calmă pentru a o dezechilibra cu o puternică briză de vînt.. pentru ca mai apoi, să îţi aminteşti clipe din trecut şi să ţi’l doreşti oarecum înapoi ştiind că nu e posibil şi că ai putea călca peste principiile’ţi… Continui să te întrebi ce mai vrea de la tine, şi de ce apare atunci cînd ţie defapt îţi era bine şi indiferent de tot, apare să îţi trezească amintiri.. da, tu realizezi.. însă inima aia e oarbă şi de aia o urăşti! 
Azi a nins, cu toate că nu iubesc iarna.. Cred că e timpul să îngheţ toate relele din mine şi să’mi spăl cu zăpada albă sufletul… De ar fi aşa simplu. FK!
