” We sometimes encounter people, even perfect strangers, who begin to interest us at first sight, somehow suddenly, all at once, before a word has been spoken.”
― Fyodor Dostoevsky
Dacă bărbatul acesta e aşa şi în realitate, undeva, în viitor, o să devină soţul meu. Cam atât de naivă sunt. Cam atât de multă încredere am. Dacă nu e să fie, ceea ce o să aflăm în 4 zile, cel puţin ştiu ce fel de bărbat îmi doresc alături- chiar dacă am aflat asta de la cineva aflat la mii de km distanţă. Uite-mă aici, scriind despre el, dezgolindu-mi sufletul, fără să ştiu ce are să urmeze. Dar parcă ştim vreodată?
Visăm la prima privire, la prima îmbrăţişare. La primul ţinut de mână. Visăm la prima noastră plimbare, la primul zâmbet. Visăm la prima clipă de realitate, în timp ce ne ţinem, amândoi, de fărâma aceasta de vis frumos. Încerc să rămân cu picioarele pe pământ, încerc să fiu raţională, dar gândul la el mi se pare firesc. Şi prietenii mei, şi prietenii lui, ne cred doi nebuni. Mai mult el, aş zice eu. Mai mult eu, zice el.
Filed under: Undeva în Olanda
