Articolul 11 din Constituția Republicii Moldova spune următoarele "Republica Moldova, stat neutru"
Adică, Republica Moldova, membru CSI, cu un regim separatis și cu armata rusă pe teritoriul ei care mai și împușcă pe la colț de Nistru câte un cetățean al Republicii Moldova, după "bojica" constituție, legi, norme și documente internaționale/naționale, extraplanetare, este un stat neutru, care nu se amestecă în conflictul dintre mai multe state, care nu participă la pacte sau alianțe militare și care nu este afectat deloc de "poftele" marilor puteri și a vecinilor.Pentru a face o mică paranteză. În timpul unei conferințe de presă, ministrul apărării Vitalie Marinuță zâmbise ironic când fusese atins subiectul "neutralității" teritoriului Pruto-Nistrean. Nu a fost nevoie de un un dialog mai lung pe marginea acestui subiect cu jurnaliștii, zâmbetul lui ironic a lăsat să se înțeleagă mesajul pe care vroia să-l transmită. Ideea că un stat, sau o bucățică de stat, ca în cazul Republicii Moldova, nu poate fi neutru atunci când afară se duce un război continuu, s-a lăsat înțeleasă de la sine. Și cei 20 de ani pe care-i împlinise armata națională cum întodeauna au fost sărbătoriți "ca niciodată".
Tache Ionescu, un politician care a fost şi un excelent orator, într-o cuvântare rostită în Camera Deputaţilor explică pe înțelesul tuturor fenomenul minciunii statului "neutru":
„De ani de zile am propăvăduit războiul: l-am propăvăduit cu credinţa adâncă că aceasta este datoria de onoare a neamului nostru. Din toată activitatea mea politică – de 32 de ani sunt în Parlament – pot să pun foc la tot, afară de aceşti doi ani, în care am sentimentul că am slujit din toate puterile interesele naţiunii mele. (...) Când e vorba de lupta între două civilizaţiuni, între două lumi : între lumea dreptăţii şi lumea forţei, nimeni nu poate să rămână neutru. Poţi să fii pasiv, neutru nu. Neutru ar fi să rămâi în afară de urmările războiului, pe tine să nu te atingă rezultatele războiului. Repet, nimeni, în Europa cel puţin, nu poate fi neutru. Pasiv ? Da, dacă vrei să primeşti să se hotărască despre tine, fără tine. Or, niciodată n-am visat pentru neamul meu rolul pasivităţii: să hotărască alţii despre el, fără voinţa lui, fără jertfa lui şi fără braţul lui”
Deci, a fi neutru înseamnă a fi pasiv, iar a fi pasiv înseamnă a lăsa alții să decidă soarta ta fără a lua parte la croirea propriului drum. Dea lungul istoriei acest teritoriu a trecut, și nu o singură dată, prin asemenea momente de "neutralitate", când a servit ca "monedă" de schimb între marile puteri.
Cea mai recentă dovadă a "neutralității" statului nostru s-a văzut și în cazul când cetățeanul moldovean a fost împușcat de un soldat din armata rusă, în preajma unui punct de control amplasat ilegal de către autoritățile rusești. Reacția statului, sau mai bine zis pasivitatea statului nostru pe marginea acestui caz a dat dovadă de cea mai exemplară țară neutră de pe această planetă. De fapt, noi am dat dovadă de cea mai pasivă țară și cel mai laș stat de pe această planetă.
Articolul 11 din Constituția Republicii Moldova ar trebui să sune cam în felul următor : "Republica Moldova, stat pasiv" , adică un stat laș și curvar.