Respir îngreunat și ochii tot mai rar clipesc,
În minte explodez mulțimea de mașini parcate
Și mă preling neuniform, fierbinte mă topesc,
Cu carul meu de zile-n spate.
Mă sprijin de balcon, din ceară omuleți lipesc
Și ard din rădăcini copacul ce-n fereastră bate.
Cât mă omor cu fum și scrum la tine mă gândesc,
Cu carul tău de griji în spate.
Încet m-apropii, de míjloc te cuprind și îți zâmbesc.
Pe haină, ca răspuns, găsesc vreo două lacrimi dulci-sărate.
Ca muții din priviri ne spunem ”te iubesc”,
În carul nostru plin de viitor, de toate.
