știi? stau câteodată pe-o bancă din parc, singur, ferit de lumina pală a felinarelor nocturne și mă gândesc. de obicei la nimic și la nimeni. mă gândesc la toate alegerile pe care le-am făcut în viață și m-au adus până aici, până la textul ăsta pseudoconteplativ pe care îl citești acum. ai putut spune vreodată cu siguranță că ai făcut totul corect? ai putut vreodată spune cu siguranță că toţi pașii tăi au fost într-o direcție bună și că jobul pe care l-ai refuzat acum 5 ani te-ar fi făcut mai fericit, sau poate fata cu care n-ai vorbit în troleibuz ţi-ar fi lăsat acum un sărut pe obraz și te-ar chema la culcare? să știi că în seri ca asta, la ora asta neclar de posomorâtă, eu depăn toate amintirile (fira-i dracului de memorie). analizez fiecare pas, fiecare milimetru care m-a mișcat până aici. măsor în depărtarea imensă a necunoscutului viitor, apoi las. las ţigara să mi se înece în cafeaua rece și mă întorc înapoi la mine. și zâmbesc. câteodată.