Blogu lu Moshu

Stupefiați de like-uri și de inimioare,

Dansând prin statusuri amăgitoare,

Ne-am rătăcit prin infinitul de reclame

La scule mari și la chiloți de dame.

Un milion de planuri. Le voi amâna

Pe mâine. Căci niciodată nu-i târziu.

Sicriul meu încă-i un pom ce va păstra,

Măcar un veac, al cuiburilor ciripit zglobiu.

știi? stau câteodată pe-o bancă din parc, singur, ferit de lumina pală a felinarelor nocturne și mă gândesc. de obicei la nimic și la nimeni. mă gândesc la toate alegerile pe care le-am făcut în viață și m-au adus până aici, până la textul ăsta pseudoconteplativ pe care îl citești acum. ai putut spune vreodată cu siguranță că ai făcut totul corect? ai putut vreodată spune cu siguranță că toţi pașii tăi au fost într-o direcție bună și că jobul pe care l-ai refuzat acum 5 ani te-ar fi făcut mai fericit, sau poate fata cu care n-ai vorbit în troleibuz ţi-ar fi lăsat acum un sărut pe obraz și te-ar chema la culcare? să știi că în seri ca asta, la ora asta neclar de posomorâtă, eu depăn toate amintirile (fira-i dracului de memorie). analizez fiecare pas, fiecare milimetru care m-a mișcat până aici. măsor în depărtarea imensă a necunoscutului viitor, apoi las. las ţigara să mi se înece în cafeaua rece și mă întorc înapoi la mine. și zâmbesc. câteodată.

Așa cum n-a mai văzut, Nici cerul, nici mare albastră, Nici dealuri, nici codru tăcut, Nici soare, nici lună sihastră.

Așa cum n-a auzit, Nici vântul, nici doină duioasă, Nici păsări, nici grâu încolțit, Nici clopot, nici drumul spre casă.

Așa cum vei fi mereu, De-i ziua mai rea sau mai bună, Întâia chemare din sufletul meu, Calm univers, fatală furtună.

În geam când muguri picură Și florile răzbat din nea, Când ochii tăi mă bucură, E martie, draga mea.

Când ceru-i îmbrăcat în ie Și soarele pictează-n ea, Când zâmbetu-ți iar mă îmbie, E martie, draga mea.

Când vântul șoapte dulci îngână Și se lovesc de poarta ta, Atunci când strâns mă ții de mână, E martie, draga mea.

Se face oranj în calendare,

Și iar e vânt, e mai răcoare,

Și frunza s-a desprins de ram,

Și-i soare tot mai rar în geam.

Și păsări, stoluri, scaldă cerul,

Se pierd în dansuri de tot felul.

Și plouă. Stropii de granit

Iar scaldă sate și câmpii.

***

Și iarăși toamna a venit,

Iar tu, iubito, nu mai vii.

Pășind agale pe liniștea din trotuare Și numărând din ce în ce mai multe felinare, Ei se plimbau pe sub a nopții gri dantelă, Ei doi și-o lume toată sub umbrelă.

Să vezi tot ce-i frumos și-i bine

În foc, în ape și în sine,

Să poți să lași, să nu mai ții,

Să știi să pierzi și să primeștii să știi

O parte din a lumii tragedie.

Și universu-ntreg al tău să fie.

Cu tine să îți placă să vorbești,

Cu tine, în tăcere, să iubești.

Să nu regreți că ai trăit.

Să faci tot ce te face fericit.

Ningea frumos în luna lui april,

Cu stropi tăioși de șmecher soare

Și cer senin, albastru de acril,

***

Cu ofelitele petale de cireș,

Ce trist îmbrățișau pământul moale,

Știind că sar în moarte fără greș.

***

Ningea cu dulce-amară poezie,

Pe strunele bătrâne ce-așternea

Un dans etern în melodie.

***

Ningea cu zâmbetu-ți molipsitor

Și se-aduna în gândurile mele,

De-a lui aprilie ninsoare dor.

Te-ai ancorat în colțul ochiului meu Să te pot vedea mereu.

Apoi ai coborât pe buze și cort ai ridicat Să te sărut neîncetat.

Apoi ai lunecat, în mod bizar Și te-ai ascuns în al cămășii buzunar

Să pot să te cuprind la pieptul meu Mereu.