Vreau şi nuştiu ce, îmi e dor şi nu îmi pot da seama de cine, vreau să scap şi nuştiu de ce, tac şi nuştiu de ce, mă gîndesc şi nuştiu unde… Îmi devin uneori oarecum străină, sau poate problema e că încep să trăiesc un alt tip de viaţă cu care nu eram deloc obişnuită. Răbdare.. e tot ce am nevoie, linişte e tot ce am în minte, gol e tot ce am în suflet, căldură e tot ce simt din pielea’mi, neputinţa e peste tot în mine.. Toate trec, timpul are grijă să spele tot.. Şi e bine parcă, deosebit în viaţa’mi nu’i nimic, doar dezamăgirea aia ce îmi dă tîrcoale uneori, tac şi plec capul.. nu vreau să se mai repete. Asta oricum, ţine de trecut !
Acum, obosită’s, plec să mă rup de la lume în patul meu rece… visurile mă hrănesc intens. Bună Noapte )
