Undeva în Olanda

“ Accept what people offer. Drink their milkshakes. Take their love.
— Wally Lamb

Undeva, în Olanda, o persoană îmi scrie email-uri, în fiecare dimineaţă, înainte să plece la muncă, iar seara, amâna ora lui de culcare, mai târzie decât a mea, doar ca să îmi spună “minciuni” frumoase. N-am visat niciodată la iubiri la distanţă. N-am crezut în ele, chiar dacă, în lume, există exemple de oameni care s-au cunoscut la distanţă, iar apoi au ajuns să fie împreună, în ciuda kilometrilor de le-au pus sentimentele la încercare.

Scrie cuvintele, nu doar aşa, să sune frumos. Nu doar că să-mi ureze bună dimineaţa sau o zi frumoasă. De fiecare dată, clădeşte cuvinte vechi, în fraze noi. Cuvinte simple. Iar eu, după cum spuneam, cad pentru vorbe, înainte de orice alt gest- ştiţi doar, că mi-e drag scrisul, mai ales când vine din suflet. Cuvintele lui mă fac să zâmbesc; dincolo de ecran, transmite emoţii şi un miros de biscuiţi, aşa îl percep eu. Poveste.

N-am vrut să scriu despre asta pentru că nu ştiu unde o să ajungă tot, dacă o să ajungă undeva. Citeam însă, prin arhivele vechi şi găseam goluri printre posturi, goluri pe care voi nu le vedeţi, dar eu ştiu că ar fi trebuit să scriu ceva, dar n-am scris. Din frică de prejudecăţi, poate. Din frică de prea multă expunere; acum, însă, mi-aş fi dorit să pot citi ce simţeam atunci, cum gândeam, ce speram- dar e gol.

Well, when you meet someone, you think: -naah this doesn’t match with my personality. You think, well lets give it some time, maybe it developes into something. Or- I like this person.
And then sometimes, only sometimes, you feel like: – Hey I stumbled onto something which could be really special and, well, this is something for me- you.

Ai avut vreodată sentimentul că, deşi ţi-e străin, o persoană îţi poate fi familiară; că discuţiile curg de la sine, iar glumele sunt înţelese. Că nu ţi-e ruşine să spui ceva, nici teamă să fii tu. Ai avut vreodată sentimentul că, până să cunoşti o anumită persoană, nu ştiai ce te face să răzi; nu ştiai ce te face să te simţi deosebită, nu ştiai cum e să fii apreciată- nu doar pentru o oală de borş, ci pentru acelaşi sentiment, de a-l face fericit.

Poate sunt doar vorbe. Pentru voi, adică. Pentru mine sunt momente de înmugurire, de tresalt, de bucurie amestecată cu lipsă de aer. Pentru mine sunt emoţii, la fiecare rând scris. La fiecare “poate” din viitor. O fi mai uşor, la distanţă, să creezi impresii, să te exprimi mai uşor, să joci degetele pe taste, doar că, aproape sau departe, câteodată- sometimes-ul de-l spunea el, mai sus, se simte. Se simte crescându-ţi inima.