Eu mă îndrăgostesc zilnic. Aşa, grămadă. Grămadă de zâmbete, emoţii, discuţii, flirt. E bun pentru propriu ego să te îndrăgosteşti zilnic, să dai de mâncare fluturilor, mereu flămânzi de dragoste. Mie îmi plac oamenii veseli, optimişti, nebuni- de două ori nebuni. Îmi plac oamenii care au un suflet artistic, care visează mult şi dorm puţin.
Îmi place când eşti luat prin surprindere, când poţi cuceri fâşii din atmosferă, doar cu un zâmbet; când eşti fericit, aşa, cu tot trupul şi să crezi, cu toată puterea gândului, că nu există sentiment mai puternic decât acela când, un alt om, te poate face fericit doar pentru că, la rândul tău, îi dai fiori. Îl molipseşti cu zâmbete. Tu. Un om.
Eu o să cad mereu pentru cuvinte, înainte de orice gest. Consider că îţi trebuie curaj, ca să spui ceva şi doar bani, ca să cumperi. Îmi plac bărbaţii care, în intimitatea cuplului, fac declaraţii care, nici măcar în imaginaţia noastră feminină, nu există. Pentru că sunt spuse aşa, împedicate şi încâlcite; fâstâcite. Şi noi, şi ei, şi declaraţiile. Tâmpiţi de fericiţi.
Azi sunt aşa. Tâmpit de fericită şi cu fluturii hrăniţi; numai zâmbetul e nesătul. Tot apare în colţul gurii, formând ceea ce oamenii numesc riduri de expresie. Astea trec numai cu sărutări! şi numai din alea cu ochi închişi.
Filed under: de suflet:) 
