Îmi imaginez oameni singuri de sărbători. Bătrânei, părinţi, băbuţe care- la miez de noapte, dacă nu adorm, aprind candela şi spun o rugăciune- pentru ei, an nou sau vechi, ce mai contează, dacă tot singuri o să fie? Fără un partener sau parteneră?
Ce zici de cei care, plecaţi prin străinătate, nici măcar prieteni nu au, ca să nu mai zic de familie sau iubiţi/ iubite? Nu pentru că ar fi ei antisociali, ci pentru că, de exemplu, abia s-au mutat acolo. Singur cuc, undeva în lume, în camera ta.
Ce te faci? Să-mi spună revistele de toate sfaturile, ce te faci atunci? Te îmbeţi singur cu şampanie şi ciocneşti la miezul nopţii cu dublura din oglindă? Mi se pare trist ca, atunci când o lume sărbătoreşte, unii să se simtă neoameni.
Filed under: de suflet:) 
