Primul cuvânt în limba rusă pe care l-am învățat a fost „остановись”. Țin minte așa de clar momentul…
Aveam vreo 5 ani, prin ’91 – ’92. Era o zi obișnuită de vară, la Cuhurești. Soare, cântau păsărelele, în toată ograda răsuna muzica dintr-un magnitofon alb, „Elektronika”.
Ca de obicei, vara, la noi în ospeție veneau niște rude din Ural, cu fiica lor, verișoară mai mare de-a mea, căreia tare îi plăcea să se joace cu mine. Și mă dădea în scrânciob până începeam a plânge.
La un moment dat, când maturii nu erau prin preajmă, ea a început să mă dea taaaaaare taaaaare în scrânciob. De frică, de panică, eu râdeam cu lacrimi și strigam „stai!”, „oprește-te!”, „mai încet!”, iar Tanechka cum îmi făcea vânt, așa îmi făcea vânt, crezând că eu nu mai pot de bucurie.
La un moment dat, cineva a auzit că eu strig, a venit fuga și m-a scos din scrânciob, pe Tanechka au luat-o la certat, iar eu am alergat la mămica și, icnind și ștergându-mi lacrimile, am întrebat-o: cum se spune în rusă: „Oprește-te!”?
Apropo, mie Tanechka îmi era tare dragă. O fată frumoasă, înaltă, zveltă, un pic băiețoasă, din familie de militari. Doar că după acel caz, ea nu s-a mai prea jucat cu mine.
Mi-am amintit istorioara după ce Vitalie a postat astăzi o melodie de-a formației Fristail. Undeva pe acasă trebuie să fie zeci de casete cu piesele lor. Anume Tanechka și părinții ei ni le aduceau din Ural în fiecare vară…
