Uite că se apropie Crăciunul. Cît ai da din palme e primăvară iar, dar nu-i pe asta, cel puţin nu acum. Acum e despre ce înseamnă Crăciunul pentru mine.
Toţi colegii mei de facultate sunt deja de cîteva zile bune implicaţi în pregătirile necesare(?). Asta îmi ziceau cînd îi întrebam ce fac atîta acasă. Dar, tu nu pleci acasă?
Ba da. Doar că eu aleg să nu mă implic în atîtea pregătiri. Nu cred şi n-am să cred niciodată, că Crăciunul înseamnă să te ghiftuieşti bine şi să bei pe însetate, pentru nu contează ce ideal sublim s-ar realiza toate acestea. Nu zic, nişte pregătiri sunt necesare. Trebuie să fie curat şi aranjat în casă, ca să ne fie mai uşor să fim curaţi şi în suflet, trebuie să avem nişte bucate mai speciale, ca de sărbătoare, dar trebuie să recunoaştem că în această direcţie se exagerează într-atît încît se uită ce înseamnă Crăciunul. Aşa că nu, nu plec încă acasă. Este adevărat, cu cîţiva ani în urmă, cînd mai era şi maică-mea printre noi, ardeam de nerăbdare să ajung acasă…
Păi, şi ce faci de Crăciun? Aleg să rezonez cu energiile acestui miracol extraordinar, pînă acum, cel mai mare pe care l-a văzut acest Pămînt – naşterea lui Iisus. Mă strădui în această zi mă apropii şi mai mult de învăţătura lui şi de exemplul divin pe care ni l-a oferit cu atîta dăruire nouă tuturor. Cum fac asta? Păi, destul de simplu. Evoc diferite pasaje din Noul Testament care îmi sunt mai aproape de suflet, caut să trezesc în fiinţa mea rezonanţe cu energiile benefice şi divine ale iubirii, bucuriei, compasiunii…, şi nu în ultimul rînd o meditaţie în care caut să evoc momentul naşterii Lui de acum 2011 ani.
Aşa că o veste am adus:
P.S. Mulţumesc corului Ligii Studenţilor Electronişti pentru că au cîntat atîta de frumos respectiva colindă (cu canon cu tot!), şi astfel au trezit o stare extraordinar de frumoasă în fiinţa mea!
