Mișcarea de rezistență.

Poate ca cu un exces de curaj insa cu o teama enorma voi incerca sa va vorbesc despre tara in care m-am nascut. Voi o numiti –Republica Moldova, altii ii mai spun si Basarabia. Eu insa acestui spatiu intermediar, la moment, ii dau o alta denumire. Am senzatia ca m-am nascut printre străini,nu de alta,dar imi sunt straine valorile acestui popor. Poate voi fi criticat dur in urma acestui discurs. Insa intregul meu speech va fi revolta mea interioara. Alarma pentru voi,cei care ma ascultati. Caci sunt nascut în țară pentru care Stalin, Putin și Malahov sunt oameni influenți! Unde dupa ringtonul:Tебе звонит братан arunci raspuns -Alio! Acolo, unde daca nu cunoști rusa,sau refuzi să o vorbesti (din motive personale) ești trimis chibe nemateri in Evropa sau Rumania! Unde berea „slavutich” si „adidas” „abibas” au cea mai larga piața de desfacere! Unde “трахать,кушать и не платить” e practice visul cel mai dorit a adolescentilor ! Țara în care pînă si în ziua de azi orice preț este echivalat in ruble sovietice! Fiind nostalgici dupa timpurile de pe atunci! Țara cu cei mai mulți odnoklasniki și cumatrii. Unde chiar si prostia are valoarea sa. Acolo unde craciunul se sărbătorește de 2 ori,iar startul revelionului este dat de carte un alt președinte. Unde vinul este ca apa,iar apa este vin! Țara(≈) care cunoaște cu totul alt miros odata cu sosirea primăverii- cel de la statia de epurare. Acolo,unde lumea programeaza agenda zilnică dupa emisiuniile: ”Федеральный судья” si „Жди Меня”. O țara plina de basm,in care si fluturii au tatuaj „СССР” si „ ВДВ ”. Totusi sunt nascut aici. Si cred Alice plesneste de ură căci eu locuiesc cu adevărat in Țara minunilor!Pare a fi o poveste. Una insa pictata in culori murdare de un alt imperiu,strain nou, insa virusati de catre el.

Eu as mai zice ca sunt născut si într-un secol întârziat. Într-un secol unde bunelul meu s-ar fi simțit si el la rindul sau străin, unde îți e frică să iubesti pământul de sub picioare. Secolul pe care l-au lasat și G. Vieru, A. Paunescu ,Ion și Doina Aldea Teodorovici mai recent si Leonida Lari . Se pare că aici, la voi acasa nu mai este la modă să fii român, asta chiar dacă ai un paşaport românesc. Daca sunt in sala persone cel putin care ma inteleg si sunt de accord, sa imi explice prin ce isi exprima ei simpatia şi susţinerea faţă de România Mare,. Cineva din voi cei “ cu paşaport “ postează un mesaj patriotic pe Facebook, altcineva bagă un text naţionalist pe blog, al treilea ia un tricolor şi participă la manifestaţii ş.a.m.d. Patriotismul multora dintre voi, cu părere de rău, începe şi se termină în aceeaşi zi – pe 1 Decembrie. Pentru că în alte zile românul de aici se opreste să mai poarte o panglică tricolor, să vorbească româna şi să-şi impună istoria şi limba adevărată. Dacă pe 1 Decembrie românul basarabean se salută doar cu „bună ziua”, în alte zile ar putea să zică şi un „zdravstvuite”. Privisem un documentar despre Katyn nu demult. La un moment dat, reporterul a găsit un localnic în etate care văzuse masacrul comunist cu ochii lui în copilărie. Martorul refuza să vorbească şi avea o expresie de spaimă animalică pe faţă. Chiar dacă URSS se destrămase demult, intervievatul tăcea mâlc, fiind convins că va ajunge în Siberia dacă va spune adevărul. Oare nu asta se întâmplă şi cu noi? Oare nu frica patologică faţă de teroarea sovietică ne face să tăcem şi să devenim români doar o dată pe an? Aş vrea să sper că nu. Aş vrea să sper că nu suntem români doar atunci când ni se dă voie şi nu ne vede vecinul. Aş vrea să sper că mai avem români care pot fi români anul împrejur, nu doar pe 1 Decembrie… Caci restul timpului suntem ocupaţi cu altceva: cu reparaţia, cu pregătirile de sărbători, cu datoriile pentru facturi, cu găsirea unui loc de muncă, cu planificarea vacanţei sau chiar cu aceeasi vizionare a televiziunii predestinate sa zombeze spatiul postsovetic..

DA, recunosc, poate eu si voi nu sunt născuti pentru a efectua acea unire, insa suntem născuti pentru a transmite speranța ei. Ca într-o bună zi nepoții nostri să fie mîndrii de faptul că am fost și noi nepoti cu sînge de același neam. Ca hora unirii să nu mai fie jucată odată pe an. Ca culorile noastre iubite (rosu galben si albastru) să fie o legendă, si nicidecum o dispută pentru alții. Ca Prutul să fie din nou un fluviu și nicidecum un hotar. Să se poată mândri de aceiași eroi, cu același imn, cu aceiași mamă. Ca și ei ,nepotii nostrii să aibă o piatră in Piata marii adunari nationale pentru mine, pentru tine, pentru secolul care a luptat, a sperat și a rezistat. Acum însă fac un pas spre acel al 94-lea an de vis. Anul care va îmi va aduce încă o doza de speranță, o poftă mai aspră de a simți aerul de peste Prut. Încă un an care ne va face mai puternici și mai aproape de unire. Da, cum am spus si la inceput ai dreptul să mă judeci, să zici că nu ești de aceiași părere, dar te rog…te rog insistent NU îmi zi mie acest lucru. Piermite-mi să am și eu o dorință, să pot și eu visa. Să pot fi mîndru că exist și eu –ca neam pe plaiul meu intregul an. Că am și eu o limbă , o istorie…si un viitor.