Mi-am pierdut creatia. Aerul imi tot preseaza plumbul regretului. Undeva in ceata amentirilor ii regasesc doar tacerea. Timpul petrecut linga ea , imi piermite sa-mi reamintesc de ea in trei culori: privirea, zimbetul si pasul. Trei lucruri in a carora frumusete m-a inecam zi de zi. Doar ea putea mixa sexualitate si rafinament printr-o singura privire. O concentratie de pacat si seducti. Iar fiecare clipire imi arunca cu ea o explozie orgasmica de plin farmec. Acest trucaj hipnotic in care se reflecta obsesia mea fata de ea. dar nu-mi e dor. Zimbetul, acel cistig la fiecare prostie facuta de mine. Acel mesaj pe care atit de mult il intelegeam. Acea comfirmare ca inca ma iubeste, ca sunt viu. Miracol, prin care isi exprima dragostea si recunoasterea. Dar nu-mi e dor. Pasul, acel dans inocent, ocrotit cu o crusta fata de lumea ce o inconjura. Cu ochii ascunsi, creea senzatia ca ii pastreaza doar pentru mine, plutea indiferenta. Cit despre pasul nostru in patru era altfel, mai fragil, de parca imi soptea nevoia de a o ocroti. Aruncind controlul in picioarele mele. Toate trei erau emblema ei personala, a carei frumusete nu am mai regasit-o la nici o alta fata. Intr-un timp scurt am reusit sa cunoscla ea doar atit, nu as putea putea spunei lumei nici un gind de al ei, nu as putea vorbi cu voi despre lumea ei interioara. Nu am reusit sa o descoper pina la capat caci privirea mereu imi bloca cugetul. Zimbetul ma transforma intrun drogat iar pasii, pasii sunt unicii pe care pina si azi ii urmaresc in fiecare zi. In taina. De undeva departe. Spre ea.
