E seară şi e destul de tîrziu. De obicei, noaptea, întunericul mă ajută să reflectex, să mă simt… Încep să mă obişnuiesc cu tot ce se întîmplă, i’am promis lui la fel şi mie, vreau să fie bine.. tind spre asta, ştiu tot ce îmi doresc cu adevărat se întîmplă…
Straniu, cînd pare că ne certăm îl iubesc mai mult, ador să’l văd enervat.. îmi place cum mă sărută după ce se linişteşte. Tot ce se petrece în sufletul meu, creşte zi de zi… Dorul e altfel, e mai arzător, mai profund şi puternic. Cînd îmi e alături nimic nu mai contează, cînd mă îmbrăţişează simt mîini de bărbat în jurul trupului meu, uit de lume, mă topesc încet la căldura emanată de corpul lui… mă simt în siguranţă. Obişnuieşte să îmi dea noi puteri, fără ca să fie conştient, eu însă simt.. Vreau să’mi petrec fiecare clipă cu el, pentru că mereu e ceva special. Nu mă pot sătura să’l simt în diferite ipostaze, îmi place să’i admir fiecare mişcare, însă mă pierd atunci cînd zîmbeşte.. ceva tipic ) 
Nu’mi ajunge. Am promis cîte ceva, mă ţin, mă obişnuiesc. Iubesc, lăs praful să acopere tot trecutul… demult nu mă mai interesează! Merg înainte, zîmbesc, nu sunt singură’n suflet şi gînd, am inima plină de el, zîmbetul cela ce mă înebuneşte e întipărit în memorie… Ce trebuie mai mult pentru fericire?! … El alături.
