Sâmbătă dimineaţa aşteptam, împreună cu alţi români, să urcăm în avionul spre Bucureşti. Coadă mare, ca de sărbători. O şatră de ţigani, veniţi printre ultimii, înaintează curajos prin mulţime. Nimeni nu zice nimic. Ei nu aud, nu văd. Aşa, printre lume, pe sub barierele de protecţie au ajuns de la coadă, în frunte. Toată lumea îi privea indignată.
Când unul din bărbaţi a încercat să îi zică ceva ţigăncii de îl împingea, ţiganca l-a făcut de toţi dracii. Se uitau oamenii de la îmbarcare la noi ca la filme 7D. Dacă nu eşti ţigan, eşti ţigănit. Unde se grăbeau, nu ştiu, că locuri în avion sunt tot timpul, doar nu aveau să călătorească în picioare. Îţi vine să râzi plângând.
Filed under: My life in UK
