La sfârşitul fiecărei luni, se adună 3-4 lăzi de 100x60x30 cm de gunoi reciclabil: hârtie, plastic, sticlă şi cutii de conservă. TREI- PATRU lăzi, numai eu, un suflet, nici nu vreau să mă gândesc câte lăzi au casele unde locuiesc 3-4-5 membri. De fiecare dată când trec pe lângă casele englezilor, văd cutiile acestea, umplându-se, ca, la sfârşitul săptămânii, să fie colectate.
Atunci când nu reciclezi, nu-ţi dai seama, duci gunoiul zilnic sau o dată la două zile, dar când selectezi gunoiul menajer de cel reciclabil, observi că nu se aruncă atât de mult, că ai putea să duci gunoiul o dată pe săptămână, iar în rest, să colectezi, pentru refolosire. Îngrozitor cât de mult se adună. Mă uit la lăzile mele şi mă minunez, imaginându-mi milioane de lăzi, în România, care nu se umplu NICIODATĂ.
De asta mi-e ciudă mie pe români! că pot, dar nu vor. Consider că, de exemplu, căminele studenţeşti ar putea să se implice mai mult, colectând sticlele de Cola şi bere, care, ştim, se adună, pe lângă altele, cum ar fi maculatura, în special după sesiuni şi licenţe. Şcolile, grădiniţele, spitalele, restaurantele şi, cel mai important, propria locuinţă.
N-am reciclat niciodată, până să vin în Anglia, dar mi-a trebuit o zi ca să mă obişnuiesc, nu pentru că aşa trebuie, ci pentru că aşa am simţit că e corect. Pe fiecare produs (carton, sticlă, plastic) scrie, dacă e cazul, că este produs din material reciclat şi mă simt mândră, cumva, că n-am aruncat sticla aia de şampon sau cutia aia de la cereale, ca să plutească în nu ştiu ce ape, ci am am reciclat-o, pentru că e POSIBIL, în 2011, pentru OMENIRE, să se facă şi ASTA.
Filed under: My life in UK
