Una din locaţiile faimosului Jamie Oliver se află şi în Birmingham, zonă în care locuiesc momentan. Dacă vă mai amintiţi, pe vremea revoltelor de la Londra, care, ulterior, s-au extins până în Birmingham, Manchester şi Liverpool, restaurantul lui Jamie a fost atacat şi distrus, în mare parte.
Sinceră să fiu, m-a surprins simplitatea din interior. Mese de gen cantină, nişte fiare suspendate completau designul de pe pereţi, ce avea ca temă motoare şi alte accesorii tehnologice; un meniu cartonat, dintr-o singură filă. Mi s-a părut prea întuneric, iar musica de club, nepotrivită.
Am crezut că o să fie o experienţă de neuitat, dar m-am înşelat. Am zis că poate se compensează la mâncare, dar am fost dezamăgită, deşi eu iubesc the italian food. Doar aperitivul a fost absolut delicios, prin combinaţia de arome, dar şi ca gust. Mâncarea din farfurie arată total diferit de ceea ce e descris în meniu.
Simplu. Prea simplu. Înţeleg că nu stă însuşi Jamie în bucătărie şi găteşte, dar de ce să îţi pătezi numele în halul acesta? La masa de alături au existat chiar reclamaţii, precum că ceea ce s-a comandat, nu corespunde cu ceea ce e în farfurie, iar după accent, doamna sigur era din Italia şi, presupun, ştia ce zice.
Mesajul lui Jamie Oliver, din meniu, suna ceva de genul: - Iubesc mâncarea, iubesc să gătesc. Reţetele mele sunt pentru toate gusturile. Mi-am dorit accesibilitate, inclusiv preţuri pentru toate buzunarele. Preţurile, comparativ cu alte restaurante italieneşti, sunt mai mici decât mă aşteptam, dar cred că şi serviciile mai proaste.
Producţie în masă- cu impresia asta am plecat. Până şi deserturile de la cofetărie sunt mai delicioase decât cele pe care le-am avut noi. Cred că singurul lucru care mi-a plăcut a fost ideea de a fi servit de diferiţi chelneri: unul aduce mâncarea, altul băuturile, altul desertul. În rest- o să-mi cumpăr cartea lui Jamie, dar nu mai merg la restaurantele lui.
Filed under: My life in UK
