Lumina’mi.

Nu am cuvinte, nu’mi îmi ajung nicicum să înşir ceeea ce simt. E atît de diferit, special. Pentru prima dată’n viaţă am senzaţia că omul ce îmi e alături îl vreau numai al meu, mereu. Nu mă satur să îl simt. Ador să ne rupem de la lume împreună, să lăsăm în noapte sufletele naive să se ia la dans sub un cer înstelat, cu un aer blînd, unde luna e cea care luminează calea şi bătăile inimilor noastre dau ritm haotic mişcărilor de vals divin sub fon de semilumina cerească. Poate visez ori mi’e prea dor. Nu contează că e un început, pentru că orice în viaţa are unul.. e un început altfel, care mă face să visez la un viitor, e totul aşa cum ar trebui să fie, e ceva ce mi’am dorit mereu. 
Îl am alături, în suflet şi inimă. Îl simt peste tot, intens.. pare absurd. Îl iubesc, e tot ce am nevoie.
Mi’e bine.  Fericirea ce îmi e pictată pe chip mă ajută să trăiesc, să zîmbesc celor ce nu merită, să iubesc din nou aşa cum am uitat să o fac. El îmi aminteşte mereu că am pentru cine şi ce trăi, mi’e deajuns.  Mulţumesc pentru lumina ce o aduci zi de zi în viaţa mea.