Mama a zis cândva: -O mamă care nu are fete, o să ţină întotdeauna cu băiatul ei. Una care are fete, o să se gândească de două ori.
Eu m-am înţeles foarte bine cu toate mamele foştilor mei iubiţi, cu unele mai bine decât cu iubitul, dar asta e pentru alt post. Poate sunt eu mai lipicioasă sau poate toate mamele sunt grozave, nu ştiu- dar am reuşit să mă lipesc, vorba vine, de ele şi mi-a fost întotdeauna mai greu, când a trebuit să rup relaţia cu fiul, să dau vestea mamei lor. În una din fostele relaţii, mama iubitului a contat foarte mult şi, poate, de dragul ei, mi se părea şi relaţia mea mai frumoasă. Mi se mai face dor de ea.
Nu-mi plac, însă, soacrele care, după ce se rupe relaţia, te pupă în ceafa spinării, ridicându-şi odrasla în Aminul Cerurilor, precum că ea/ el a fost a dracului, că odorul ei oricum merită ceva mai bun. Poţi, desigur, să acoperi, în faţa vecinilor, prostia copilului tău, că doar nu dă bine să dai vina pe al tău, că doar tu l-ai educat! Cred că, indiferent de ce s-a întâmplat între copilul tău şi un altul, ca relaţie platonică sau serioasă, matură sau adolescentină, rămâne acolo, în familie, dincolo de scurmuşurile vecinilor. Un ratat rămâne un ratat, în societate, oricât de deştept îl crede maică-sa acasă!
Filed under: de suflet:)
