Nu-mi place să calc; nici în străchini, nici cămăși! Nu-nu-nu. Nu-mi place pentru că- eu- cu un fier de călcat în mână, sunt mai grozavă decât o femeie la volan- adică, oricât de atentă și miticuloasă n-aș vrea să fiu, tot calc pe linie și fac dungi, de mă accidentez.
Azi mi-am fript 3 degete de la mână stângă, mână la care încă mai am cicatrici de la o altă tentativă de călcat. Ți s-a întâmplat, când erai copil, să cazi ca bolovanul și să începi să plângi, de parcă vina ar fi fost a Universului, iar tu nu aveai cum să te răzbuni?
Și-am trântit cămașa în pământ, și-am călcat-o în picioare, dacă altfel nu pot! Îmi promitea un bărbat că, cu el fiind, nu trebuie să calc nimic, pentru că lui îi place să fie călcat perfect. Ete nagâț! Las-că știu eu cum e cu perfecționiștii ăștia, nu doar că sufli în iaurt, dar și-n înghețată, și-n fundul Antarcticii, de dai ceață încălzirii globale!
Filed under: de suflet:)
