Una din paciente mai are intre 4 si 6 luni de trait. Maxim. Cancer. Mi-a prins privirea asupra cremelor antirid, pe care le avea pe noptiera.
- Te intrebi, probabil, de ce mai folosesc creme impotriva ridurilor cand nu mai am mult de trait?
Nu stiu daca m-am intrebat asta, dar dus la un nivel nesimtit de adevarat, poate de aceea si am ramas cu privirea spre creme.
- Stii, inainte sa aflu ca am cancer, inainte sa constientizez ca o sa mor, ma intrebam ce as face daca n-as avea mult de trait, asa cum se intreaba fiecare, din sentimentul de vinovatie ca nu-si traieste viata la maxim.
Ascult. Si eu m-am intrebat de atatea ori…
- Cand am aflat ca am cancer nu mi-am propus sa fiu mai buna, sa spun mai multe rugaciuni sau sa ma duc in Africa. Nu mi-am propus sa-mi fac viata mai interesanta. Viata nu devine mai importanta doar pentru ca iti propui. Viata este importanta si in acele zile cand nu faci nimic, pentru ca sunt zilele tale. 4 luni mai am de trait? O sa le traiesc ca pe 4 luni normale din viata mea. Nu vreau sa fur de la viata micile bucurii, stii tu, cum ar fi inghetata.
Rade.
- Stii cate planuri am avut? Planuri pentru o viata intrega; planuri pe care nu le pot condesa in 4 luni. Pentru un copil, de exemplu, iti trebuie 9.
Nu pot sa scot un cuvant. Simt un tremur in cosul pieptului. Nu stiu ce simte, n-am sa inteleg, probabil, niciodata.
- Oricat de mult nu ne-am dori noi sa facem tot ce ne propunem si sa ne propunem si mai mult, totul depinde de ce ne aduce ziua. Ne lasam la voia intamplarii. Nu pot, deci, sa nu mai folosesc creme antirid doar pentru ca o sa mor in 4 luni. E extraordinar cat de mult ti se pare, cand stii cat de putin ai.
Filed under: de la lume adunate
