Am văzut un domn în maxi-taxi care m-a pus pe gânduri.
La vârsta lui înaintată (~50-60) avea o tunsoare modernă. Era îmbrăcat bine şi cu stil. Cămaşa albă strălucea de curată ce era şi se asorta perfect cu sacoul şi perechea de blugi. De geanta de piele şi încălţămintea foarte îngrijită nici nu mai spun.
Probabil v-aţi dat şi voi seama că era străin. Dar nu asta contează...
Nu sunt un snob căruia să-i pese de cum se-mbracă lumea. M-a pus pe gânduri comportamentul său. În ochii acelui domn se vedeau sclipiri pe care le văd de obicei la copii mici. Sclipiri care trădează o certă dorinţă de viaţă, o curiozitate faţă de tot ce-i nou.
De ce? De ce e doar un caz din mii?
Doar în copilărie şi adolescenţă toţi suntem aşa. Încercăm să ne reinventăm, să schimbăm mereu câte ceva la noi înşine, la lumea din jurul nostru şi încercăm o mulţime de chestii noi. Iar de la un oarecare moment - gata. Am impresia că unii obosesc să tot iasă din zona de confort şi se dau bătuţi. Bătuţi de viaţă. E un fel de moarte înainte de moarte.
Privindu-i pe unii poţi observa chiar şi perioada care-a fost cea mai fericită din viaţa lor. Pentru că deşi lumea s-a schimbat şi continuă să se schimbe - ei rămân tot acolo. Poartă aceleaşi haine pe care le purtau în perioada aia, ascultă muzica acelor timpuri şi nu se mai interesează de ceva nou, ba chiar spun tuturor că anume în perioada aia totul era mult mai bine, şi că nimic nu mai e la fel de bun.
Dar este ceva bun! Sunt o grămadă de lucruri bune şi noi! Şi continuă să apară.
Iar în comportamentul acelui domn am văzut anume acea continuă schimbare, acea dorinţă de nou şi de... viaţă.
Sufletul îi era tânăr.
Şi sper că atunci când voi fi şi eu în vârstă să spună şi de mine vreun tânăr că:
"iauti la nenea ista şi madernovîi la vârsta lui, mă prikaleşte"
sau ce jargon o mai fi atunci...
pentru a mai vedea idei la tema asta se recomandă a privi "School of life"
PS: mindset = stare a minţii