Noi doi suntem la capăt de lumi- surprinzător- la acelaşi capăt. Pentru noi, distanţa se măsoară în apropiere. Te salut de după colţ, în timp ce ne rotim în triunghiuri. Ne ţinem de mână la capăt de + şi – infinit, creând între noi parabole concave- pe care le tot umplem cu vise. Îţi şoptesc în ecouri surde că te iubesc, iar tu îmi trimiţi curcubeie albastre pe care, oamenii, se încăpăţânează să le numească cer.
Filed under: inspiratie
