Există mai multe chei spre succes, dar una din ele, se pare, deschide uşile către celelalte. Am evoluat de la fac ce vreau la fac ce îmi doresc, ceea ce implică şi puţină responsabilitate, şi dăruire, şi muncă şi rezultate negative- da! Nu mai accept lucruri, NU MAI ACCEPT OAMENI. Nu mai aştept ca lucrurile să se schimbe din rău în dezastruos, nu mai las ca fericirea mea să depindă de alţii şi nu mai dau ocazia oamenilor să-mi dicteze viaţa, profitând de sentimentele mele.
Am renunţat la ultimul meu job pentru că, iniţial, mi s-au oferit câteva ore pe zi. Mai apoi, pentru că am plăcut şefului, nu doar ca angajat, mi s-a oferit full-time job. Perfect, nu? Cealaltă colegă, orfană de tată şi cu o mamă cu handicap, urma să fie concediată, astfel încât, eu, să pot munci program întreg. Am plecat, spunându-i şefului că are deja cea mai bună angajată- colega mea- iar eu nu fur pâinea săracului, nici dacă n-am ce mânca. Banii pot fi murdari, chiar dacă îi câştigi într-un mod cinstit, prin muncă.
Nu ştiam- să regret sau nu- urma să plătesc chiria, iar un alt post de muncă nu aveam de unde să ştiu când o să găsesc. Am preferat, însă, să fiu eu cea care se frământă, decât cealaltă fată- nu pentru că aş fi eu cine ştie ce suflet bun, ci pentru că îmi iubesc părinţii şi nu ştiu ce m-aş fi făcut fără ei- cu siguranţă, deci, ei i-au lipsit mai multe în viaţa decât e posibil să-mi fi lipsit sau să-mi lipsească mie. Încă mai ţin legătura cu ea, încă mai munceşte acolo.
La două săptămâni, am găsit jobul actual, cu toţi oamenii aceştia minunaţi despre care v-am tot povestit, dar şi alţii, despre care o să vă povestesc. Alt oraş, altă casă, alte momente, alte trăiri frumoase, alte frustrări, desigur. Viaţa nu e niciodată perfectă, ci doar în fragmente- aşa cum e o carte bună, incitantă în acele paragrafe, în care te-ai obişnuit deja cu personajele, în care ţi se pare puţin plictisitor şi ZBAAANG- te surprinde autorul, de nu-ţi pare rău că citeşti ACEEA carte.
Învaţă să elimini ceea ce nu îţi convine. Fiecare alegere deschide calea spre alte oportunităţi, dar unele alegeri îţi oferă ocazia unor trăiri extraordinare. Uneori trebuie doar să acţionezi, indiferent de riscuri. Nu se merită să stai într-o relaţie care nu te face fericită; nu se merită, cu atât mai mult, să suferi după o despărţire. Nu ai nevoie de prieteni falşi, nu ai nevoie, în general, de oamenii care nu îţi pot influenţa-în bine-ziua, dispoziţia, viaţa, inspiraţia, gândirea, visurile.
Uneori cred că sunt o fată norocoasă; alteori ştiu că e din cauza a prea multe rugăciuni spuse de mama, încât Dumnezeu nu are încotro, decât să i le îndeplinească- iar mama ştie cel mai bine ce să ceară. V-am mai spus, mă simt împăcată, mulţumită, fericită cu ceea ce sunt- în sfârşit! Nu-mi mai este frică să acţionez, nu-mi mai este frică să cer sau să refuz, după caz. Nu mai gândesc situaţiile în a fi pozitive sau negative ci mă întreb: - Şi, după asta, ce urmează? Sunt sigură că citesc o carte bună-viaţa mea.
Filed under: My life in UK
