Împăcată

I always prefer to believe the best of everybody, it saves so much trouble.

~Rudyard Kipling

Nu-mi place uneori să mă trezesc dimineaţa, aşa cum nu-mi place câteodată la muncă. Nu-mi place sau sunt într-atât de obosită, încât îmi vine să mă duc, să mă duc şi să nu mă mai întorc. De la o vreme încerc să nu mă mai gândesc la asta, ci îmi ţin ochii pe ţintă, iar asta îmi dă puteri. Mi-am propus câteva lucruri şi, până nu le fac… ei, bine, până nu le fac, nu-mi propun altele!

Am descoperit cât de importante sunt cărţile care te inspiră şi oamenii care te fac să zâmbeşti; gesturile mici şi lucrurile neimportante. Gândurile frumoase pe care le păstrezi despre cei dragi ţie, zâmbetele pe care le primeşti sau le dăruieşti străinilor; privitul în vitrini, vizitele la anticariat sau plimbările prin librării, sorbind titluri. Ca să te rupi de monotonie, e de ajuns să faci lucruri simple.

Nu mai am timp să scriu, cel puţin nu atât de mult pe cât îmi doresc sau simt nevoia. Dependenţa de blog s-a transformat, din a verifica câte vizite am şi în ce poziţie sunt, în a descărca orice trăire care, la un moment dat al zilei, m-a făcut să mă simt mai bine, sperând să pot transmite şi celui care citeşte. Mă simt incredibil de împăcată cu mine şi, datorită acestui sentiment, viaţa îmi pare mai frumoasă, indiferent de micile ei răutăţi.

Pentru mine nu mai contează dacă e luni, marţi sau vineri dacă nu am făcut ceva care să mă facă, nu neapărat fericită, ci mulţumită; ceva care, înainte de culcare, să mă facă să pun capul pe pernă liniştită, indiferent cât de dimineaţă trebuie să mă trezesc a doua zi. Ca acest post, de exemplu. Ştii cât de important e să poţi să te încurajezi singur? Eu n-aş fi reuşit în viaţă fără acest lucru.