De unde ştiu? Pentru că văd! M-a înţepat o albină, în urmă cu 2 zile. Nu ştiam că sunt alergică, aşa că am ignorat. Ciudat e faptul că, deşi m-a înţepat în picior, mi s-a umflat şi buza, şi mâna, iar în dimineaţa aceasta, tot corpul.
Ultima oară când m-a înţepat albina, eram la bunici. Bunicul obişnuia să usuce poame în pod: felii de măr, păr, bobiţe de strugure, prune, caise şi cireşe amare. Şi, cum în fiecare dintre noi locuieşte câte un Ion Creangă, a trebuit şi eu să urc pe scară, ca să mă înfrupt.
Podul, însă, mişuna de albine, venite şi ele la furat de miros dulce. Nu ştiu câte m-au înţepat, dar n-am putut să văd câteva zile, atât de umflată mi-a fost faţa. Bunicul, ca să nu-l certe mama, m-a ţinut la el toată săptămâna, citindu-mi pomelnice de sănătate. Săracul.
Când a venit mama să mă ia acasă, i-a zis bunicului: - Da’ fata asta, cât a stat la tine, s-a mai înzdrăvenit, uite ce fălcuţe a făcut. N-am să uit niciodată cât am râs cu bunicul atunci, care i-a răspuns: - Nu ştiu cum, zău, că mănâncă cât o albină.
Filed under: de suflet:)
