Ultima zi de vacantă. Aşteptam în holul hotelului alţi pasageri să mergem spre aeroport. În faţa mea un soţ şi o soţie, obosiţi mai degrabă unul de altul decât de soarele aprig. Ea scotocea prin geantă, nemulţumită că trebuie să mai aştepte nişte căscaţi. El o privea atent şi tăcut.
La un moment dat, după câteva exerciţii de curaj, probabil, îi zice soţiei:
- Poate mai cumpărăm ceva de aici…
- Da ai bani? întrebă ea cu o voce stridentă.
- Mi-au mai rămas nişte lire. Oricum acasă nu avem ce face ce ele, luăm ceva bun la drum…
- Să taci onidă ce eşti…Ia uită-te la el, are bani. Te-am adus la Turcia şi încă vrei să cheltui ultimii bani? Ceva bun la drum? Nu te-o hrănit bine la all-inclusive? Ai să mănânci în avion…
Cu siguranţă, gândul că doar ea înțelege româna prin preajmă îi sporea stridenţa vocii şi mustrarea pentru încercarea de shopping a durat mult. Privindu-l atent, mi-am amintit că el era tatăl care veşnic avea grijă de trei copii zgomotoşi, pe plajă, la restaurant, oriunde…
Privind-o pe ea, care afişa un aer de femeie modernă cu iepuraşul Playboy-ului tatuat şi cu tot felul de cerceluşi, împrăştiaţi pe oriunde, mi-am dat seama că, într-adevăr, străinătăţile pentru unele sunt amare, mai ales dacă au de delectat şi o omidă dădacă o dată pe an…
