Cei de la Sheriff afirmă că Eric Sackey a marcat cu mâna primul gol al partidei SG Suruceni - Sheriff 2-2. Tiraspolenii au prezentat pe saitul oficial o probă video pe care v-o reproduc mai jos. Pe mine, însă, nu m-a convins acest rezumat. L-am urmărit de mai multe ori și am impresia ca atacantul gazdelor, întinzând mâna, pur și simplu l-a derutat pe portarul Stoianov, care a deviat singur balonul în propria poartă. Repet: aceasta este impresia mea din ceea ce se vede pe video, pentru că filmarea nu e de cea mai bună calitate. Altceva vreau să mai spun despre acest meci pe care l-am urmărit până în minutul 85 (adică am ratat frișca de pe tortă). De fapt, la Suruceni s-a jucat ADEVĂRATUL derby al etapei a 4-a. Echipa din localitate m-a impresionat. N-a fost cu nimic inferioară Sheriffului. Mai mult decât atât, SG a meritat victoria! Sheriff a avut doar câteva semiocazii, însă portarul Moșneaga a intervenit senzațional. De partea cealaltă, Sackey a scăpat singur-singurel cu portarul Stoianov în repriza secundă, dar s-a împotmolit în momentul șutului. Nu s-a văzut o diferență de valoare dintre cele 2 echipe. 

di di

z0p9K7iwf9w