ISTORIA. A CUI E OARE?
Moldovenii din nou discută cu înflăcărare. Așa cum guvernul Filat a decis, cu multă cumințenie, ca istoria Republicii Moldova să fie studiată în cadrul disciplinei Istoria, durii și purii naționalismului românesc au găsit de cuviință să nu fie de acord.
Ei optează pentru aceea ca disciplina dată să se numească Istoria Românilor. Ei nu sunt de acord cu impersonalul Istoria. Nici eu nu sunt de acord cu prea mioriticul și duiosul și eroicul Istoria Românilor. Nu zic să nu studiem istoria grupului etnic din care facem parte. Zic că ideea de stat nu are decât o mică legătură cu ideile de etnos, folclor, limbă. Zic că statele de puține ori au fost construcții pur etnice. Ce-i păsa lui Alexandru Macedon de etnia supușilor orientali ai statului său? Ce importanță avea pentru romanii antici că locuitorii Palestinei erau evrei? De ce oare Ștefan cel Mare se războia cu valahii și vroia să-i vâre în Moldova pe locuitorii rusnaci ai Podoliei? Cred că la școală urmează să studiem în primul rând istoria statului nostru. Pentru că statul aparține tuturor cetățenilor săi, indiferent de limbile materne ale acestora, indiferent de culoarea pielii ori de religiile ori de ateismul acestora. Statul este proiectul lor comun de viitor, este casa lor.Și statul, cu toate că apare cu scopul declarat al apărării unor comunități de limbă, religioase etc., este el însuși un creator de identități. Italienii de azi, așa cum sunt ei, sunt în mare parte creați de mașinăria statului italian, apărut cu 150 de ani în urmă. Identitățile lor regionale anterioare au fost topite într-o nouă identitate.
Republica Moldova e un stat nou. E o națiune în plin proces de formare. Nu zic că acest lucru ar fi mai bun decât Unirea, și n-o zic pentru că mă aflu în Italia, țara care a devenit mare, puternică, bogată anume datorită realizării Unității naționale. Da, ar fi fost mai bună și pentru noi Unirea. Dar dacă am fost și suntem atât de becisnici ca să n-o putem realiza, atunci ar trebui măcar să avem bunul simț de a recunoaște că suntem sortiți la Independență. După care să zicem că Independența nu e un lucru așa de rău. E o provocare la un duel cu Istoria! Să-l acceptăm și să nu mai stăm cu fundul în două luntri.
Suntem cetățeni moldoveni. Nu există absurditate mai mare decât să ne botezăm cu numele națiunii vecine. Suntem peste 4 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova. Nu importă care ne sunt limbile materne. Dar avem toți dreptul ca să studiem în școala noastră Istoria țării noastre Republica Moldova. Care nu e numai Istoria Românilor. Istoria țării noastre trebuie să fie o istorie civică, în sensul că trebuie să vorbească despre cetățeni, nu despre etnie și folclor. Istoria țării noastre trebuie să fie un proiect civic, în sensul că și prin predarea istoriei statul nostru să-i atragă pe toți cetățenii țării, indiferent de orice posibilă deosebire, la crearea unei case comune.
A pleda pentru Istoria Republicii Moldova nu înseamnă însă, pentru un om cult care distinge nuanțele, să fie de acord cu moldovenismul primitiv al lui Dodon și analfabeților săi. Ori cu expresia limba moldovenească. Ideea limitativă a unei discipline școlare Istoria Românilor este absurdă și pentru România. Cu atât mai mult pentru Republica Moldova.
Și apoi, al cui exemplu vrem să-l urmăm noi cu această istorie după grup etnic? Oare ce istorie studiază de exemplu francezii din Canada, Istoria Neamului Franțuzesc? ...Așa vede lucrurile un moldovean de la Roma. http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/
