Lumea poveştilor este cea mai frumoasă şi cea mai minunată lume, este un tărâm magic ocrotit de zâne şi spiriduşi care-ţi şoptesc la ureche ,,noapte
bună”, aici te loveşti de zidurile destinului, dar te ridici râzând şi continui traiectoria vieţii.
Cu ajutorul Ligii Scriitorilor din România şi revista Moldova literară prin proiectul de carte “Cărţi şi gânduri în dar” o distinsă doamnă a scrisului bucovinen, poeta Simina Silvia Șcladan, lansează inspirata invitație la un concurs de povești și povestiri la începutul anului 2011 pentru toţi cei care scriu poveşti, în special pentru copii, urmând ca cele mai frumoase să fie incluse în cartea ,,Universul Poveştilor” care a fost editată în iunie.
În acest volum colectiv veţi găsi textele a 77 de copii premiaţi şi 18 scriitori maturi, ce au primit Diplome de excelenţă, concursul a avut loc în România, însă printre participanţi se numără şi copii din R.Moldova, Franţa, Japonia,Canada.
Lansarea de arte a avut loc la 1 iunie la Suceava, unde au fost premiaţi copii ce au ocupat locurile I,II, şi III. Copiii au primit Diplome şi cărţi oferite de către scriitorii din Liga Scriitorilor din România, au fost oferite premii şi din partea Cenaclului Micilor Scriitori din Suceava, coordonat de doamna Angela Furtună.
M-am bucurat foarte mult când am aflat că mă aflu printre premianţii locului I, am trăit emoţii puternice de fericire ştiind că povestioarele mele au fost apreciate. Toate poveştile din carte redau spiritul copilăriei care ne bântuie neîncetat sufletele, sunt poveşti minunate dar cel mai important este că sunt scrise de noi, copii.
Vreau să mulţumesc dnei. Simina Silvia Şcladan pentru tot ce face, pentru că speră în noi, micii scriitori, pentru că îi pasă de viitorul nostru şi cel mai important pentru că vrea să ne manifestăm în literatură, de asta a venit cu idea acestui volum colectiv acre sunt sigură că a fost apreciat şi citit de majoritatea copiilor.