Azi m-am primblat prin grădina vieţii şi am cules adevăruri siropoase ... le-am cules cu grijă şi le-am adăpostit în firida nedesluşitului meu subconştient. Azi am realizat că iubesc oamenii împletiţi din sevă artistică, cu care nu te plictiseşti nicicînd să discuţi... conştientizez că e aburd să rezumi o conversaţie la bîrfe, la vorbe-n van, cînd poţi să o metamorfozezi într-o sursă incontestabilă de înţelepciune, de inspiraţie. Zilnic descoper, involuntar, oameni frumoşi la suflet, cu care aş depăna filozofii, cu care aş descompune lumea în mirade de molecule care s-ar risipi la o infimă suflare de-a noastră...
Şi zîmbesc... deci, există şi astfel de oameni, de care nu te leagă nimic, nici o amintire haioasă, nici o poznă din trecut, dar care te-ar determina să-ţi sondezi fiinţa cu exasperare, care te-ar ajuta să te reculegi atunci cînd eşti prea confuz, care te-ar imbolda să fii mai bun, mai înţelept, mai plin de culoare în idei.
De-aş fi naivă, aş iubi toţi oamenii... pe toţi... şi pe cei care m-au dezamăgit, şi pe cei incompatibili cu personalitatea mea, şi pe cei care îşi demonstrează nuditatea intelectuală prin aberaţii sau pe cei ce roiesc asemeni ţînţarilor pentru a "suge" din cuminţenia oamenilor... Dar azi am descoperit că există oameni plini de vanitate, dar care îi ai şi-i păstrezi în preajmă din exagerată obişnuintă ...
Nu-i alung din viaţa mea... ar fi absurd, nedrept, stupid...
Dar le găsesc un alt loc, şi-ncep să-mi inund existenţa cu oameni prodigios de interesanţi prin tot ceea ce fac, gîndesc, vorbesc...
Îi recunosc uşor, doar îmi radiază sufletul la fiece interacţiune cu ideile lor, şi simt că prin ei, devin şi eu mai bună!
Şi-l citez la final pe Eminescu : " Cîţi oameni sunt într-un astfel de om? Tot atîţia cîte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii."
22.07.2011
