Decizii?

“The best decision is a made decision.”
(Proverb turcesc)

Nu cred că există alegeri perfecte, bune sau potrivite. Indiferent de ce alegem, viaţa noastră se schimbă. N-o să aflăm niciodată dacă în mai bine sau în mai rău. Uneori nu există niciun mai la mijloc, ci doar schimbarea. Atât.

Când descoperi că nu ar trebui să existe frică în alegerile pe care le faci, realizezi că nu este greu să zici da sau nu situaţiilor care cer asta. Am crezut, o perioadă, că trebuie să-ţi asumi un risc, atunci când iei o decizie. Riscul, după părerea mea, e şi mai mare, când nu decizi- tu, pentru tine.

Eu nu cred că timpul le poate rezolva pe toate. Nu şi atunci când laşi timpul să lucreze în defavoarea ta. Nu cred, de asemenea, că există decizii greşite, ci aşteptări greşite, de după. S-ar putea să existe decizii luate prea târziu, dar nu mai stau să pierd vremea gândindu-mă la ele.

A fost, pentru mine, o perioadă a deciziilor, pe toate planurile, dar viaţa în sine e reprezentată de alegerile pe care le facem zilnic. Unele sunt uşor de îndeplinit, altele cer timp de gândire sau analiză de sentimente. Deciziile îşi au rezolvarea în dificultatea lor. Viaţa ar trebui să fie simplă, prin deciziile pe care le luăm.


Filed under: de suflet:)
Sursa
2011-07-18 00:50:22




Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar