memo despre monumente

In ultimul timp se discuta foarte mult despre cladirea-monument de pe strada Vlaicu Parcalab 71. Mai bine zis se discuta despre fostul monument de pe inca actuala strada Vlaicu Parcalab. Afaceristii au demolat cladirea. Oficialii de la Ministerul Culturii si de la Primarie au dat din umeri. ONG-istii au protestat iar presa a relatat.

Pana aici nimic nou pe malurile Bac-ului. Mai mult ca atat, observatorii cu viziuni mai largi vor fi si mai impacati: demolarea monumentelor nu este numai “painea cotidiana” a Chisinaului. Se demoleaza si peste Prut si peste Nipru. Aici le dau o buna parte de dreptate. Intr-adevar nu suntem noi primii si nici ultimii.

Ieri, am avut o experienta, care m-a facut sa cred ca, paradoxal, dar demolarea monumentelor este o iesire optima din situatie. “Caci daca monumente nu-s/ Nici problema nu e!” Mai mult ca atat, in mod ironic, cladirile devin monumente doar atunci cand sunt demolate.  Sa nu credeti ca glumesc. Scriu cat se poate de serios.

Aceasi cladire de pe strada Vlaicu Parcalab, cine stie de ce cladirea data a fost monument? Nu de alta dar statea cladirea data in paragina, ca si multe alte cladiri din Chisinau. Peste noapte a fost demolata si cladirea paraginita a intrat in nemurire cu denumirea de “monumentul de arhitectura de pe strada Vlaicu Parcalab 71.”

La o privire mai atenta, se observa ca monumentul dat a fost demolat si la nivel simbolic. Orice monument de arhitectura este recunoscut nu dupa strada unde se afla, ci dupa denumirea pe care o purta sau dupa personalitatea care a locuit acolo. Din fericire, Casa Herta nu este cunoscuta doar ca cladirea de pe bulevardul Stefan cel Mare nr. X. Asadar, o ultima piatra comemorativa pe “monumentul de pe strada Vlaicu Parcalab 71″ ar fi macar sa cunoastem cate ceva despre acest ex-vestigiu.

Aveam mai demult dorinta sa vizitez ceea ce a mai ramas din cladirile istorice ale Chisinaului. Mi-am petrecut cea mai mare parte a vietii in Chisinau si sunt curios sa cunosc mai multe despre acest oras si despre oamenii sai. Banuiesc ca nu sunt singurul care nutreste asemenea ganduri. La aceasta masa critica se mai adauga si “turistii straini” pe care “autoritatile” locale se zbat sa-i aduca la Chisinau. Curios dar de pe urma turistilor straini ar castiga toate partile implicate in scandalul monumentelor.

Toti se plang ca nu avem infrastructura rutiera si nici hoteliera pentru a atrage vizitatori. Intr-adevar avem nevoie de investitii uriase pentru a resuscita drumurile si serviciile turistice din capitala. Totusi mai exista o chestie esentiala fara de care miliardele de dolari bagate in drumuri si hoteluri nu vor da niciun rezultat.

Aceasta componenta esentiala este atitudinea pe care marea majoritate a locuitorilor din Chisinau o are fata de patrimoniul cultural si istoric al acestui oras. Daca nu ma credeti va adresez o intrebare si daca raspundeti la ea atunci aveti sansa sa nu faceti parte din aceasta majoritate. Intrebarea este: “Care este cea mai veche cladire din oras si unde se afla aceasta?”

Anume la acea cladire am vrut sa ajung pe parcursul zilei de ieri. Este vorba de Biserica “Mazarache” de pe strada Mazarache. Din fericire, cladirea inca nu este demolata. Probabil, cauza supravietuirii sale este faptul ca nici chiar afaceristii nu stiu unde se afla. Cine stie poate autoritatile municipale au hotarat sa nu divulge locatia acestei cladiri, in speranta ca astfel o vor proteja.

Intuitia si niste amici m-au informat in prealabil ca biserica se afla aproape de intersectia dintre strada Puskin si Albisoara. Impreuna cu Vitalie am incercat sa ne ghidam dupa aceste repere mai putin precise. Am cotrobait printre buruienile de pe strada Albisoara, dar biserica ia-o de unde nu-i. De asemenea, pe drum am admirat numeroasele placate publicitare cu mesaje de genul “Iubeste-ti orasul” si “Moldova-Patria Ta.”

Pacat ca pe ele nu era mentionat si locul unde se afla cel mai vechi monument de arhitectura din capitala “acestei Patrii.” Oare e chiar atat de greu sa instalezi un indicator cu mesaje de genul “Aici se afla cea mai veche cladire din oras!” Daca ar mai fi si niste indicatoare mai mici, pe care sa scrie istoria cladirilor si modalitatea de a ajunge la ele, ar fi si mai bine. Instalarea acestor indicatoare ar costa foarte putin, dar s-ar plia foarte bine pe memoria istorica a locuitorilor si a inca putinilor vizitatori din Chisinau.

O alta masura foarte ieftina, ba chiar aducatoare de venituri, ar fi ca aceste vestigii sa mai fie si deschise, in conformitate cu un program de lucru. Nu de alta dar ajunsi la fata locului, am constatat cu stupoare ca biserica este inconjurata de un sir de garduri, iar toate usile erau incuiate. Capac peste pupaza, la poarta bisericii am fost intampinati nu de slujitori ai lacasului ci de un ditamai caine, care trebuia parca sa incerce si el cat de puternica este credinta celor care au indraznit sa calce pragul sfantului lacas. Acestea fiind spuse asteptam urmatoarea demolare si urmatorul “raspuns al societatii civile.” Pe curand!