„Drepturile femeilor în societate şi implicarea lor în viaţa social-politică”.

„Drepturile femeii sunt drepturi ale omului — drepturi care revin femeilor pentru simplul fapt că sunt fiinţe umane”.
Ieri, 12.07.2011 în cadrul Bibliotecii Publice Raionale „D. Cantemir” a avut loc masa rotundă la tema „Drepturile femeilor în societate şi implicarea lor în viaţa social-politică”. Responsabili de desfăşurarea activităţii fiind Ala Mutilică, şef oficiu SRP al BPR „D. Cantemir” şi Balan Ludmila, profesoară de limba română Liceul Teoretic „M. Eminescu” din Ungheni.
La activitate au participat doamne din cinci localităţi ale raionului: Condrăteşti, Costuleni, Cornova, Petreşti.
Activitatea a început cu un joc intitulat „Alege culoarea preferată”, unde doamnele şi-au ales culoarea preferată, explicînd de ce anume au ales acea culoare, scopul acestui joc fiind balansarea şi echilibrarea tuturor culorilor vieţii. După care a urmat activitatea în grup cu titlul „Ce drepturi cunosc”. În urma acesteia am putea deduce că majoritatea doamnelor, mai ales cele din localităţile rurale, sunt limitate în cunoaşterea drepturilor sale, persistînd frica de a se manifesta şi a se apăra.
Activitatea s-a încheiat cu un chestionar format din şapte întrebări ce includ: noţiunea dreptului omului, respectarea drepturilor femeii în Republica Moldovei, asociaţiile şi organizaţiile ce apără drepturile femeii în Republica Moldova, participarea femeilor în viaţa politică, economică şi socială, etc.



Filed under: Uncategorized

Sursa
2011-07-13 16:44:53



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:33:00Renato Usatîi. Karaoke cu Plahotniuc, plăcinte de la Filat, primii bani la Moscova și dictatura 💥🔥💲 —» Sandu GRECU
07:09:00Cum monitorizarea inteligentă a energiei transformă viața comunității din Micleușeni 🌞 —» Sandu GRECU
03:34:01RACURSIU —» Leo Butnaru
16:52:00MNLR (CHIȘINĂU), EXPOZIȚIE TEMATICĂ —» Leo Butnaru
13:02:39Prima femeie zboară spre Lună —» Curaj.TV | Media alternativă
06:10:00POEZIA FRANCEZĂ —» Leo Butnaru
13:52:24Inovație prin creativitate la bibliotecă. Cercetare biblioteconomică —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
19:10:00Cum au devenit gospodăriile din Fălești protagoniste ale tranziției verzi ☘️ —» Sandu GRECU
15:52:00din yes-euri —» Leo Butnaru
14:18:00Urgent! Modalitatea de finanțare a sportului trebuie revizuită! —» Sandu GRECU
13:53:47Cel de-al cinci-lea congres al compozitorilor din Moldova —» CHIŞINĂU MUZICAL | Blogul Bibliotecii de Arte "Tudor Arghezi"
12:47:00CNED LANSEAZĂ APEL DE IDENTIFICARE A NOILOR ASOCIAȚII DE PROPRIETARI DIN CONDOMINIU ELIGIBILE PENTRU FINANȚAREA MĂSURILOR DE EFICIENȚĂ ENERGETICĂ 🌞 —» Sandu GRECU
10:43:15Industria calului, pe creștere —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:37:00LA PRAGUL EDITURII NEUMA —» Leo Butnaru
20:55:00Stingem lumina? #oraPlanetei —» Curaj.TV | Media alternativă
08:18:44Agresorul se eschivează, victima e calomniată #Cahul —» Curaj.TV | Media alternativă
08:17:54Ucraina continuă campania de lovituri în adîncime —» Curaj.TV | Media alternativă
18:59:00Grupul de mobilizare comunitară din Nihoreni, Rîșcani – motorul schimbării în reducerea consumului de energie 🧩 —» Sandu GRECU
16:23:00Yes-Eu —» Leo Butnaru
13:50:0085 de ani de la fondarea ziarului ,,Florile Dalbe” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
07:48:11Rolul memoriei culturale în consolidarea identității românești —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:32:47Un primar cu brățară electronică, premieră?! —» Curaj.TV | Media alternativă
13:23:15Casa de pe strada Frunze —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
12:34:00Manolachi. Uluitor! Au distrus Universitatea de Sport pentru a lua pământul din centrul orașului 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
13:54:25De Florii ,, Tocuri pe biciclete”dă startul Primăverii la Ploiești —» Curaj.TV | Media alternativă