„Cornova ungheneană” – la Biblioteca „Dimitrie Cantemir”
Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir” găzduiește expoziția de fotografii „Cornova ungheneană”, dedicată împlinirii a 95 de ani de la realizarea celei mai importante cercetări monografice asupra satului Cornova (1931–2026), realizată de echipa Institutului Social Român din București, condusă de academicianul Dimitrie Gusti, Cetățean de Onoare al satului Cornova.
Expoziția reunește fotografii semnate de Iosif Berman (1931) și Vasile Șoimaru (2026), ambii Cetățeni de Onoare ai satului Cornova.
Prin imaginile expuse, vizitatorii au ocazia să descopere chipuri de oameni, tradiții, locuri și povești care leagă trecutul de prezent. Fotografiile lui Vasile Șoimaru au readus în atenție frumusețea satului natal și valoarea patrimoniului cultural păstrat de generații.
La Lansare, Vasile Șoimaru a menționat că evenimentul de la Ungheni a fost unul deosebit, plin de emoție și momente memorabile, iar astfel de întâlniri vor continua și la manifestările dedicate Cornovei de la sfârșitul lunii august.
Sursa
2026-06-28 14:35:22
