Vreau sa vad in ochii plini de falsitate cum joaca viata. Vreau sa vad in ochii oamenilor durerea, pasiunea, frica si fascinatia. Ce poate fi mai frumos decat o traire veridica? Oare nu merita sa fie aruncate bisericile in aer, daca acest lucru ar trezi credinta in oameni? Oare nu e minunata teroarea atunci cand naste dragoste dintre oameni? Oare nu e frumoasa mizeria care naste solidaritate si compatimire? Oare nu e fascinanta revolta cand trezeste sufletele adormite? Durerea scoate omul din rutina cotidiana, e ca apa la radacinele unui copac. Umanul nu poate supravietui fara suferinta. Iata de ce orice utopie, orice ideologie care incearca sa inlature suferinta, considerand-o ca o “imperfectiune” al vietii, este condamnata la esec. Orice catastrofa, orice teroare este o purificare al spiritului unei comunitati. Fascinatia fata de suferinta, primita ca un dar divin, este insasi forma implinita al umanului. Copilul care plange - iata forma naturala al omului. Puii de om sunt cei care in fiecare clipa simt ce inseamna suferinta, deaceea privind in ochii lor vedem cum se zbate seminta vietii.