o calatorie in Transnistria

5 APRILIE / TIGHINA – TRANSNISTRIA/ Бендер – Приднестровье
/ ”n-o sa-ti permita sa intri in Transnistria cu pasaportul roman” / ”i do really know


…căteva dintre comentariile prietenilor mei de pe Facebook, români și moldoveni, când au aflat că mergem în Transnistria. Dacă mai adaugi la asta și ”sfaturile” de pe site-uri de călătorie, în care afli cum li se cer străinilor sute de euro ca să li se permită intrarea, chiar că îți vine să stai acasă. Și totuși… Mergem cu Marshrutka de la autogara Chișinău. La vamă coborâm, ni se iau pașapoartele, se verifică, suntem trimiși la un ghișeu. Noi 3 (că Serghei e cu pașaportul moldovenesc) suntem singurii cu pașaport românesc din microbuz. Primul intră Vlad. Vameșul se uită la el, se uită la pașaport, verifică nu-știu-ce pe calculator vreo 3 minute. Îl întreabă dacă știe rusă. Vlad nu știe. Și gata. Enter. Nu primește nicio viză pe pașaport, doar o ștampilă de intrare pe formularul de vamă completat. Scenariul se repetă și cu noi. Am intrat în Transnistria mai ușor decât am intrat în Moldova.

Liniște și pace. Cetățeni tăcuți, liniștiți, îmbrăcați în gri, curați. Femei tinere cu fuste de o palmă, femei tinere cu dresuri cu model leopard, femei tinere cu cizme lăcuite, până la genunchi. Fiecare pare că își vede de treabă. Nimeni nu se grăbește. Femeile se uită după noi. O fată de vreo 18 ani chiar ne salută cu ”Hello”, după ce ne-a urmărit un timp. Facem cunoștință cu niște tineri într-un restaurant. Vorbim în engleză. Ne spun că le place în Tiraspol, că sunt studenți și că vor să rămână în Transnistria. Bulevardele sunt aproape goale și foarte curate. Chișinău pare murdar prin comparație cu Tiraspol. Mașinile, cele mai multe rusești, circulă liniștite, fără viteză, și lasă un fum negru și toxic. În părculețul din centru, 3 bănci ocupate. Un cuplu de tineri îmbrățișați; o doamnă pe la 60 de ani, cu un câine mic; un domn îmbrăcat ponosit, care citește o carte și se uită peste ochelari la trecători. Clădiri mari, constructiviste și neo-constructiviste. Două statui și un bust ale lui Lenin pe bulevardul principal. Un tanc urcat pe un soclu în mijlocul orașului, lângă monumentul dedicat soldaților căzuți în războiul de separare de Moldova din 1990-1992, dar și soldaților ruși morți în Afganistan. Panouri mari cu Igor Smirnoff (președintele Republicii Moldovenești Transnistrene din 1992 până astăzi) împreună cu președintele Abhaziei și președintele Osetiei de Sud. Își dau mâna și zâmbesc la poză. Un șir de portrete cu cetățenii de onoare ai orașului Tiraspol. Printre ei: ultimul primar al Moscovei, prea-fericitul patriarh al bisericii ruse și, dinnou, Igor Smirnoff. Aproape de tanc, un panou mare cu steagul Transnistriei. Dungi orizontale roșu-verde-roșu și o stemă care îmi amintește de stema României socialiste: un soare, secera și ciocanul și o stea galbenă, încadrate de un cerc făcut din spice de grâu, stiuleți de porumb, viță de vie și un ciorchine de struguri. Oricum sunt mai puține steaguri decât în majoritatea a țărilor pe care le-am vizitat în ultima vreme. Sunt puține reclame și chiar și mai puține mărci occidentale în centru, în schimb vedem vreo 2-3 Fornetti. De la un chioșc de ziare Vlad își cumpără un joc Tetris old school. Monica își cumpără niște carioca cu lipici colorat, cu sclipici. Plătim în ruble transnistrene. Totul este extraordinar de ieftin. O masă la un restaurant din centru cu 3 feluri și băutură costă echivalentul a 15 lei românești. Din câte am citit și salariile lor sunt mult mai mici, multe nu trec de 300 de lei românești. Nu mă pot hotărî dacă chiar este ceva diferit în atmosferă, sau dacă arată (aproape) ca orice oraș est European de 150 de mii de locuitori, și doar prejudecățile noastre creează ”atmosfera”.NOTA 11 / 5 APRILIE / TIRASPOL – TRANSNISTRIA/ Тирасполь – Приднестровье / CARTIER
Luăm troleibuzul vechi și lent spre marginea orașului. În troleu toată lumea stă liniștită. Pare cel mai înghesuit loc din Tiraspol, cu mulți oameni în picioare. O doamnă în haine obișnuite, se plimbă de la un capăt la altul al mașinii și vinde biletele. Este politicoasă și discretă. Toată lumea îi dă banii conștiincios. Trecem pe lângă ceva maghernițe mai puțin curate și civilizate, și mai puțin impresionante decât centrul. Pe măsură ce te depărtezi de centru, orașul seamănă tot mai bine cu Moldova și cu România. Coborâm din troleu într-un cartier. E 4 după amiază și destulă lume ieșită ”la plimbare” – bunici și părinți cu copii, ieșiți în părculeț, să se joace, cam cum ieșeam și noi cu bunicii noștri. Oamenii par că se bucură relaxați de după-amiaza în parc. Intrăm în piață. Legume, fructe, cosmetice, detergenți, dulciuri, pește. Gustăm niște pești mici gen hamsii. Cumpăr un soldat de plastic de la o bătrânică. Pare că și-a scos la vânzare lucrurile din casă – jucării stricate, pantaloni subțiri, blugi, deodorante. Lângă taraba bătrânicii, un chioșc mare în formă de pachet de țigări pe care scrie mare Marlboro. Intru cu Vlad în hala de carne. Picioare și capete de porc înșirate pe tarabe, în cutii de carton. Vlad o întreabă pe vânzătoare în engleză dacă poate să facă o fotografie. Vânzătoarea îi face semn să aștepte. Se apropie de un cap de porc, îl ridică cu mâna, îl așează ”în picioare” și se uită la noi. Capul de porc are ochii sticloși, urechile țepene, și dâre de sânge uscat, care se preling pe fălci și pe rât. Acum pare că și porcul se uită la noi. Doamna se uită și ea fix și zâmbește larg.

fotografii de Vlad Petri
Sursa
2011-07-11 11:48:00