Cerşetoria, handicapul „Chişinăului european”
Pentru ziarul “CAPITALA”
Orice capitală sau oraş mai mare nu poate fi conceput fără o castă de indivizi antrenaţi în cerşetorie, ca parte a unei reţele de „sclavie modernă”. Persoane cu dizabilități fizice sau mintale, copii orfani sau copii furaţi, bătrâni „închiriaţi” sunt principalele victime atrase în această „industrie cu carne vie” a marilor metropole.
Acest fenomen alcătuieşte realitatea cotidiană a metropolelor şi oraşelor mai mari din fostele republici sovietice, extins spre Europa Occidentală odată cu relaxarea regimului de frontieră.
Chişinăul se poate lăuda nu doar cu faptul că este o sursă de potenţiali cerşetori, traficaţi în state prospere cu populaţii mai înstărite, ci şi pentru că se transformă pe zi ce trece într-o piaţă de lucru permanentă pentru o diversitate tot mai largă de cerşetori.
Tragedia capitalei este că noile valuri de aderenţi sunt constituite din „cerşetori neprofesionişti”. Mulţi dintre aceştia nu sunt „marfă docilă” a reţelelor mafiote, pentru că stau la zece metri distanţă unul de altul, iar aspectul fizic le divulgă apartenenţa de cândva la un statut mediu. Conform regulilor interlope de controlare a străzilor cu fluxuri de oameni mărinimoşi, acolo poate activa un singur stăpân, o singură reţea, excluzând orice concurenţă din partea nevoiaşilor „străini”, veniţi din afara sistemului lor. Acest grup de cerşetori „neprofesionişti” trezeşte îngrijorări crescânde, deoarece cuprinde persoane în vârstă, forţate să iasă în stradă pentru a-şi asigura ceea ce statul nu le poate oferi.
Nimeni nu ştie cât de numeros este acest grup de persoane, pentru că nu se duce evidenţă, nimeni nu se îngrijeşte de ei, nu le interzice să facă asta, deşi legea restricţionează acest gen de activitate. Indiferenţă din partea statului sau totuşi e vorba de „un pact tacit” din partea autorităţilor care, din lipsă acută de surse, voinţă şi responsabilitate elementară, nu vor să împiedice practicarea acestei „profesiuni” de către cei neajutoraţi de stat?!
Problema e veche, dar s-a îngroşat acum, din cauza unei guvernări mai realiste, dar şi mai liberale decât cea comunistă, când anumite pături sociale pretindeau că sunt ocrotiţi de stat, doar pentru că forţa aflată la conducere abunda în populism neacoperit financiar. Schimbările politice din 2009 încoace au lăsat însă intactă această faţetă a oraşului. Or, bisericile sunt în continuare luate cu asalt de cerşetori dubioşi; locurile publice mai aglomerate sunt împânzite de persoane cu necesităţi speciale puse să testeze îngăduinţa şi credinţa trecătorilor, iar la grupul de cerşetori cu experienţă se aliniază uşor cerşetori „neprofesionişti” (bătrâni cu pensii mizere şi cu stare precară a sănătăţii).
Cu siguranţă, metropolele sunt populate de categorii sociale vulnerabile. Dar nu oricare dintre acestea este dirijată de autorităţi dispuse să arunce milioane de lei pentru recalcularea voturilor, fără a-şi propune drept scop identificarea unor alternative pentru lumea cerşetorilor - cei implicaţi în reţele şi cei „neprofesionişti”. Motivaţia de a arunca banii în vânt pentru consolidarea puterii şi influenţei în capitală trebuie să fie proporţională cu grija faţă de oraş şi locuitorii acestuia, indiferent de statutul lor social. Altfel, riscăm să ne întoarcem la aberanta formulă, discriminatorie şi antieuropeană, intonată de unul dintre foştii preşedinţi ai ţării, despre „un Chişinău exclusiv pentru persoanele cu posibilităţi”. Nici varianta cu „Chişinău – oraş european” nu poate aproba „cerşetoria în masă” generată de condiţiile social-economice severe.
Da, cerşetori sunt şi în Europa, dar, de cele mai multe ori, aceştia reprezintă fie cetăţeni străini fără acte în regulă, fie victime ale traficului de fiinţe umane, dar nicidecum nu cetăţeni cumsecade, dezamăgiţi şi trădaţi de autorităţi, care, călcând peste propria demnitate, ies în stradă pentru a-şi căuta norocul şi salvarea.
Cerşetoria, handicapul „Chişinăului european”


Filed under: Chişinău - capitală cu probleme

Sursa
2011-07-06 11:44:50