14 zile de iubire [4]

- O să-i zic azi că nu mai vreau să ne întâlnim…
- Ce s-a întâmplat? Nu-ţi place de el? mă întreabă prietena mea, în timp ce îmi răscoleşte prin cutia de bijuterii, ducând la urechi nişte cercei şi ţuguind buzele, imaginându-se, probabil, într-o rochie neagră, pe tocuri.
- Ba da, asta e problema. Nu vreau să… nu ştiu, să…ştii, tu. Să mă îndrăgostesc de el. Râde. Nu sunt sigură dacă râde de faptul că am roşit (oare de ce am roşit?) sau de faptul că…
- Şi dacă o să te îndrăgosteşi, ce o să fie? M. e bun, frumos, atent. Sărută bine, ai zis.
- Pleacă! Pleacă! Asta n-ai auzit când ţi-am zis? Ce mă fac eu, după ce pleacă?
- Se întoarce, asta ai uitat când mi-ai zis? Ai uitat? mă întreabă ea, cu acelaşi ton.
- Nu vreau să-mi fac planuri că, poate, dacă se întoarce, o să fie la fel. Nu pot să am aşteptări din astea, adolescentine, plus la asta, orice se poate întâmpla- el poate să întâlnească pe altcineva, eu pe altcineva. Nu vreau să fiu eu aceea care gândeşte relaţia asta dincolo de unde se termină, i-am zis deja asta, în prima zi, când am încercat să salvez cumva situaţia. N-am s-o mai fac.
- Bine atunci. Pun-i capăt, înainte să te rănească prea tare. Cred însă, că e prea târziu, oricum. Te-am văzut schimbată, zilele trecute. Mă uitam la tine şi îmi spuneam că aş da orice pentru o zi ca cele pe care le trăieşti tu- să respir pofta asta de viaţă, să merg dansând, să… vezi, să ridic sprâncenele, aşa cum faci tu acum, cu încredere deplină în tine. Nu mai gândi momentele pe care le ai în zile, ci în trăiri, amintiri, experienţe…
- Oare de ce o fi aşa? Mă enervează că e aşa! De ce nu e şi el ca toţi bărbaţii?
- Întreabă-te, mai bine, de ce nu sunt toţi bărbaţii ca el…