post despre garduri…

Universitatea de Stat și-a construit un ditamai gard. Încă la începutul anilor 2000. nu conta că, la limită, cu banii cheltuiți pentru gard Universitatea și-ar fi permis o clădire. Un cămin pentru studenți, bunăoară. Cu toate comoditățile.

Academia de Științe a Republicii Moldova n-a suportat prea mult acest afront academic. Și a decis să-și facă la rându-i un gard.

Apoi, și Academia de Studii Economice a adăugat un gard între clădiri și strada Mitropolitul Bănulescu-Bodoni…

Așa e cu sfera școlară din Moldova: gardul e semn de respectabilitate academică. Prestigiu. El reprezintă fața publică a Universității. Principalul argument la admitere. Autoritatea unei Universități stă în gardul ce o înconjoară…

Mă rog, gardurile se pliază pe o veche tradiție moldovenească: și Onache Cărăbuș cât era el de șmecher tot mai întâi gard și poartă și-a făcut. După aia casă.

Anii trecuți și Spitalul de Urgență din Chișinău a tras un gard de toată frumusețea. Să nu vină pacienții. Ori să nu fugă. Ori…Gurile rele zic că directorul spitalului ar fi înălțat gardul pentru a spăla niște bani. De care avea mare nevoie pentru o nuntă a fiicei sale. Sau a feciorului…

Biserica din imagine, viitoare mănăstire-catedrală la Ciocana, n-a găsit suficienți bani pentru un gard de beton. Dar tot a sclipuit de unul din plasă metalică. Pe care l-a dublat, în partea de sus, cu sârmă ghimpată. Ce urma să ocrotească grădina de fructe (persici, mere pere) de dracii de copii. Care ar fi atentat la Grădina Domnului. Care n-au respectul pentru proprietatea privată.