Picior de miel cu cimbrisor scaldat in cognac

Prolog
Ploua. Era doua dupa amiaza.
- De parca s-o spart seriu, bombani mos Ion sub nas, de pe varful caruia se pregatea sa cada un strop mascat de ploaie, prelins cateva secunde in urma de pe stresina stanei. Din sus cernea linistit si marunt, iar timpul de parca se oprise pe toata valea unde isi tinea mos Ion stana. Rezemat in toiag si impingand mosnegeste in plamani o mahorca, batranul privea in negura care mistuia cu albeata sa orizontul, ascultand clinchetul inabusit al catorva talanci, pe care cateva oi mai neastamparate nu se invoiau sa le lase in pace atarnate de gatul lanos.

Talanc… Talanc…

Mosneagul mai statu cateva ragazuri in toiag, dupa care se intoarse si intra in cocioaba. Rupse o bucata de cas si incepu s-o mestece lenos.
La un moment dat, ca un trasnet in miez de zi, toata linistea asternuta in vale fu spulberata de latratul agitat al lui Mujic – un ciobanesc inca tanar si pline de forte – de 6 ani cel mai fidel prieten al baciului.
- Pe care acolo naiba poarta, spuse incet batranul si iesi la coltul strungii sa vaza cine-i calca gospodaria asezata in locurile acestea departate de lume si de soare.
- Eu is, tataie, Ilie sint! Era nepotul mosului, cobora incet printre pietre, incercand din rasputeri sa-si pastreze echilibrul si sa fereasca ruxacul din spate de un lunecus zdravan pe iarba uda.

Batranul, bucuros nevoie mare, pana sa ajunga nepotul in stana, deja puse ochiul pe un miel mai tinerel si se apuca sa ascuta sula cea mare.

Ce s-a intamplat la acea stana in acea zi, un cunoscator de bucate mioritice poate sa-si dea lesne seama. Interesant e ca peste cateva zile un miel din acesta ajunse si pe mana Povestelnicului.

Nu se stie exact daca tot din acea stana, sau din alta, dar nu incape indoiala ca si acest miel a fost crescut cu multa grija, si el a zburdat prin locuri la fel de manoase sub ploaie, a respirat acelasi aer muntenesc, a fost si el sacrificat de o mana la fel de iubitoare, a unui baci priceput la treburi din acestea. Iata deci, Povestelnicul, aflat in bucataria sa dintr-un aparatament din mijlocul orasului, privind prin geam ploaia venita de la ciobeni, hotari ca astazi, e cea mai potrivita zi de a ticlui o mancare din acel miel. Le avea pe toate:

Doua picioare de miel tanar,
o mana de cimbrisor proapat,
doi catei de usturoi,
1 varf de lingurita de curcuma,
1 varf de lingurita de seminte de fenicul,
1 varf de lingurita de coriandru,
putina nucsoara data prin razatoare,
piper negru proaspat macinat,
50ml ulei de masline,
60 ml de cognac (s-ar fi putut si mai mult, dar ca la primul experiment de acest gen, s-a gandit sa nu exagereze),
si sare.

Nu neaparat, dar recomandabil:
rucola
capere
aceto balsamico

Intai de toate a fost pregatita, banal de simplu, marinada sau sa-i zicem sosul care va fi responsabil de transportarea pe cale vaporica a elementelor aromatice catre structura proteica a minunatelor picioare de carlan: ulei de masline si cognac, omogenizate dibace cu un tel.

Sa nu va para rau de cei cativa mililitri de cognac. Participarea lor anume in astfel de ipostaza la masa mielului, este la fel de binevenita ca si utilizarea prin cai mai traditionale: vaporii alcoolizati se vor infiltra prin toate fibrele mielutului oferindu-i o aroma aparte, abia simtita. Va zic, sa nu va para rau.

Pe urma carnea a fost asezata intr-o tava termorezistenta si spicaluita cu felii de usturoi.

Desaupra a fost turnat sosul.

Pe urma mirodeniile: piper negru dat prin rasnita, sare,

semintele de fenicul, curcumaua, coriandrul si un pic de nucsoara data prin razatoare.

Peste solduri s-au pus crengutele proaspete de cimbrisor.

Tava a fost acoperita cu folie de staniol si bagata la cuptorul incins la 200°C.

Cam o ora jumatate i-a trebuit carnii sa ia de la cuptor caldura necesara si de la mirodenii aromele. Era cazul ca in ultimele 20 de minute sa stea descoperit, fara folie, dar cand a ridicat folia, pe Povestelnic nu l-a tras inima sa opreasca procesele de inabusire a mielului, asa ca s-a gandit el, ca o sa mearga mai bine asa. Dupa asta e gata de servit unui flamand, desi, dupa cum a iesit, si unul ghiftuit ar sta la ganduri, sa mai infulece si o bucata de miel sau sa-l privesaca pomenind in nume de rau capacitatea redusa a propriului stomac.

Pe un tacam larg, Povestelnicul a asternut un strat de frunze de macris, pe el a asezat un picior dolofan, prin parti a asezat din belsug frunze de rucola, stropita cu otet balsamic si presurat cu capere. Ah, da, si niste cartofei noi copti.

A fost sarbatoare si a rasunat muzica. S-a mancat tot si s-a mai cerut. Sanatate sa aveti!

Epilog
Ploua. Era ora 8 seara. Cerul continua sa toarne. Mujic, cainele baciului, statea sub stresina si rontaia multumit o bucata de os, cea de pe urma aruncata adineauri de Ilie, nepotul ciobanului. Prin hogeag ieseau ultimile suvite de fum, ridicandu-se incet spre nourii lacomi.
- Daca fumul se ridica in sus, inseamna ca degraba ar sa se termine ploaia, se gandi Mujic in mintea lui de caine, cascand lenos si culcandu-si botul pe labele dinaninte, cu ochii nemiscati spre ceata din vale.