Iraţională în iubire. Raţională în lipsa ei.

Eu cred că deciziile sunt importante când vrei să o rupi cu trecutul, iar alegerile sunt esenţiale când vrei sa îţi creezi viitorul. Am mai zis, eu nu sufăr din dragoste, când există motive ca dragostea să dispară. Iubesc, probabil, în nesimţire feminină, cu prea multă încredere şi dăruire, dar când e vorba să fiu raţională, sunt raţională- raţionamentul, la mine, e ca un pansament pentru durere.

Eu mă bat cu pumnul în piept, cât sunt într-o relaţie, dar dacă mă laşi prea mult, ca să mă doară- plec, pentru totdeauna. Pentru mine e dureros atunci, când stau de cântăresc lucrurile, când prefer să înconjor prăpastia, decât să sar, când aş mai da o şansă, dar n-am de unde. După ce hotărăsc, însă- e simplu. Îţi urez o viaţă frumoasă- nici nu te urăsc, nici nu-ţi doresc răul, nici nu mă interesează.

În urmă cu trei ani, încheiam o relaţie de doi ani, cu iubitul din liceu. Mi-a fost îngrozitor de greu să zic stop, pentru că a fost un băiat bun, cuminte, înţelegător- care mi-a fost alături şi în momentele mai dificile, din acea perioadă, şi la Bac, şi la Admitere la Facultate. Ne obişnuisem foarte tare, unul cu celălalt- aveam aceeaşi vârstă, ne plăceau aceleaşi haine, el avea suflet de artist, eu eram mai visătoare (sunt încă?).

Au existat însă aspecte peste care n-am putut să trec, deşi de-a lungul relaţiei, am tot sărit peste ele, ca peste nişte hopuri mici, care s-au transformat în munţi. Şi atunci, ca şi acum, n-am cerut foarte mult, cred eu, dar mie nu-mi place să cer (de prea multe ori) un lucru care mi se cuvine, prin natura situaţiei. Adică, dacă tot eşti într-o relaţie şi susţii că eşti fericit, poartă-te ca atare şi fă-l şi pe celălalt să se simtă la fel. Ce atâta muncă şi sforţare sentimentală?

Nu cred nici în iubiţi transformaţi în prieteni, decât după o perioadă de timp, când lucrurile se limpezesc, iar resentimentele se lasă la fundul apei peste care nu mai trece nicio barcă, ca s-o tulbure. Poţi, la început, să te porţi ca un om civilizat, dar prieten e prea mult, căci nu te interesează şi nu vrei să ştii dacă e cu altcineva, dacă e fericit cu respectiva persoană sau dacă e nefericit din cauza ta.

N-am urât niciodată ceilalţi bărbaţi din cauza unuia pe care l-am iubit/ m-a iubit, iar dintr-un motiv sau altul, relaţia s-a încheiat, în ciuda sentimentelor de iubire- chiar dacă a fost vorba despre dezamăgiri, trădări şi lucruri urâte. Îmi asum jumătate din vină pentru că, după părerea mea, când unul greşeşte, iar celălalt acceptă- se fac ambii vinovaţi.

Desigur, relaţiile astea care vin şi pleacă, lasă urme în noi- ca un bronz de vară- ştii că, dacă stai în orele de vârf, te arzi. Tu decizi, deci, dacă să te protejezi sau să te expui. În rest, îţi prinde bine ca şi învăţare de minte. Sunt lucruri normale, despărţirile, când relaţiile devin anormale.


Filed under: de suflet:)

Sursa
2011-06-19 01:48:44



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru