Fetele prea educate- de modă veche

Am mai spus, de atâtea ori, că răbdarea moldoveanului (românului) nu e o neaparat o calitate, ci o slăbiciune. Am întâlnit atâtea femei, prin prisma facultăţii, dar şi a experienţei de om pribeag prin lume-femei care rabdă. Rabdă mediocritatea bărbatului de lânga ele, rabdă nerespectul copiilor, rabdă etichetarea societaţii. (Nu generalizez, ca să scutim oamenii de comentarii inutile.)

Eu am pierdut anii cei mai frumosi, prin inocenţa lor, în relaţii pe care mi le-am dorit frumoase, lungi, serioase- pentru că aşa am fost educată, cu valori, dăruire, seriozitate.

Băieţii din viaţa mea au însemnat foarte mult, pentru mine, n-au fost doar experiente- relaţii pasagere, trecătoare- nu le-am privit niciodată aşa. Fiecare eşec, fie din vina mea sau a partenerului, eu le-am privit-simţit-suferit, însă, ca pe eşecuri mari, tocmai din această perspectivă- că îmi încalc principiile pe care mi le-am tot clădit, singură, departe de familie.

Eu vorbesc de experienţele din viaţa mea, nu despre oameni. Oamenii, după o bucată de vreme, devin ca orele de matematică- mai reţii doar lucrurile pe care poţi să le aplici, după aceea, ca lecţie de viaţă, atât. Nu mai rămâne nici ura, nici amintirile frumoase, nici durerea, nici răbdarea, nici regretele…

Am judecat, în timpul facultăţii (mai mult la liceu) femeile care rabdă un soţ violent- fie că e vorba despre agresiune verbală sau fizică; mi-am zis pe atunci că n-am să accept niciodată un astfel de comportament, indiferent de situaţie (şi mă refer la copii). Am observat, de-a lungul timpului că, oricât de urâtă n-ar părea situaţia pe din afară, tu, cel implicat în relaţie, vezi altfel lucrurile- reacţionezi, deci, altfel.

Femeile trebuie să înţeleagă că trebuie să schimbe lucrurile, astfel încât să le fie bine, nu să încerce să schimbe lucrurile în bine, chiar dacă lor nu le este bine. Bărbatul alcoolic, violent, prost, nesimţit, nervos, gelos şi nerespectuos nu se schimbă! Iar dacă tu, ca femeie răbdătoare, îl poţi suporta un an, doi, zece, douăzeci, gândeşte-te că, viitorii tăi copii, NU trebuie să rabde un tată de care să le fie frică, din frică pentru mamă.

Din propria experienţă, sunt împotriva consumării emoţionale, în relaţii de prea lungă durată, la vârste fragede. Înţeleg iubirile din liceu sau facultate, dar când intri în ritmul vieţii, iar tu ai ca experienţă două relaţii, pe care ţi le atribui ca eşecuri, iar încrederea şi stima îţi sunt la pământ- CUM vrei să clădeşti viitoarea femeie puternică?

Fetele se aprind prea repede, se stresează, se implică prea tare în relaţiile pe care şi le doresc pentru că s-au întâmplat, nu neapărat pentru că merg. Şi tragi, o lună, două, zece tot sperând să fie bine, dar, dacă acum nu este bine, cum să fie peste 5 ani? Peste 30 de ani?  Cum să speri ca omul de lângă tine să se schimbe, când tu îi accepţi comportamentul, slabă de fire, fiind?

Continui, cu siguranţă, în alt post. Scriu posturi cam lungi, în ultima vreme, nu-i aşa?