Opacitatea formațiunii politice – factorul determinant în pierderea propriului electorat

În pragul celei mai importante zile a verii, din punct de vedere electoral, formațiunile politice moldovenești au ramas le fel de de obscure cum au fost și până acum. Se vorbește foarte mult de dialog și de înțelegere dar în realitate se practică monologul demoagogic care face doar deliciul presei afiliate politic. Pentru toți ceilalți cetățeni acest teatru de prost gust este dovada incompetenței autorităților politice.

Faptul că politicienii nu sunt capabili decât de o vorbăraie incontinuă este demonstrată chiar de rezultatele guvernării și nivelul de trai al oamenilor. Corupția în instanțele superioare ale statului este tot un factor determinant în opțiunea de vot al cetățenilor. Aceștia pot să voteze contra celor care le-au acordat încrederea și nu s-au prezentat la înălțime pe parcursul mandatului sau pot să aleagă, în general să lipsească de la alegeri ca semn al protestului față de întreg sistemul politic.

Protestul față de întreg sistemul politic moldovenesc a fost exprimat și în 2009 când tinerii au ieșit să demonstreze împortiva unui regim care a devenit complet opac față de aspirațiile poporului. În cazul Republicii Moldova influiențele externe determină și natura regimului. În general aceste influiențe nu țin de aspirațiile populare ci de cele de interes geostrategic. Este clar că interesul cel mai mare, de secole, îl are în această zonă Rusia (Imperiul Rus, URSS sau Federația Rusă în diferite perioade istorice).

De un real interes se bucură Republica Moldova și din partea Uniunii Europene care dorește cel puțin ca în această parte a lumii să fie stabilitate din cauză că anume aici se situează frontiera de est a acestei entități politice, sociale și economice. Stabilitatea pentru Republica Moldova este un garant pentru Uniunea Europeană că cetățenii acestui stat nu vor constitui o problemă demografică și economică mentru statele membre UE. Paralel cu aceasta și NATO își are interesul în această zonă pentru a nu deveni o breșă în sistemul de siguranță al țărilor membre al acestui bloc politico-militar.

Deși în unele medii se spune că Republica Moldova nu reprezintă o prioritate orice schimbare a climatului politic în această parte a lumii poate constitui un risc pentru fiecare din marile puteri care și-au manifestat în vreun fel interesele în regiune. De cele mai multe ori interesul se concretizează în sprijinul financiar acordat autorităților în schimbul unor rapoarte de monitorizare a reformelor ce urmează a fi aplicate. Problema constă într-aceea că aceste rapoarte prezintă situația din țară într-un mod eronat iar fondurile acordate de organismele financiare internaționale de cele mai multe ori nu ajung la destinație. De aici și lipsa de transparență din mediul politic al țării.

Aflându-se într-o situație deplorabilă din punct de vedere financiar și observând opacitatea autorităților la problemele cetățenilor, electoratul acordă votul de blam tuturor celor pe care-i consideră responsabili de această stare de fapt.



Sursa
2011-06-16 15:01:40



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru